S-a născut în Bitinia. A trăit în vremea luptei împotriva sfintelor icoane. După finalizarea studiilor, Sfântul Nichita a intrat în Mănăstirea Midichia, unde starețul Nichifor l-a tuns monah. După șase ani de nevoințe, a fost hirotonit preot. A fost ales egumen al mănăstirii, după moartea starețului.
În timpul prigoanei declanșate de luptătorii împotriva icoanelor, Sfântul Nichita a fost întemnițat și torturat, fără însă a putea fi clintit din Sfânta Ortodoxie.
După moartea împăratului Leon Armeanul, Sfântul Nichita a fost eliberat și s-a retras într-un loc pustiu de lângă Constantinopol, unde a petrecut ultimele sale zile în rugăciune. După adormirea sa, trupul lui a fost adus în mănăstirea pe care a păstorit-o. În timpul slujbei de îngropare, mulți bolnavi au ajuns și s-au atins de trupul lui, căpătând vindecare. Sfintele sale moaște au fost așezate lângă cele ale părintelui lui duhovnicesc, sfântul patriarh Nichifor, și lângă ale fratelui său intru nevoințe, sfântul Atanasie.
Glasul conştiinţei
E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau înțelegi că vine dinlăuntru, dar totuși de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însuși cuvântul con-știință însemnează a ști împreună, la fel. Iar cei ce știu împreună, la fel, sunt Dumnezeu și omul. Prin urmare cugetul sau conștiința e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om și același ochi cu care vede omul pe Dumnezeu
Patimile, reaua voință și peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas, îngrămădesc niște văluri peste ochiul acesta, niște solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude. Atunci și Dumnezeu se stinge din ochiul nostru încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Prin păcatele noastre, capătul omenesc al conștiinței noastre s-a îmbolnăvit.
Glasul conștiinței însă, fiind și capătul lui Dumnezeu din fiii Săi, prin firea Sa, nu va putea fi înăbușit mereu, toată vremea vieții noastre pământești. Odată și odată începe să strige la noi, pârându-ne înaintea lui Dumnezeu și înaintea noastră de toate fărădelegile făcute; iar dacă nu ne împăcăm cu pârâșul acesta, câtă vreme suntem cu el pe cale drumeți prin viața aceasta, avem cuvântul lui Dumnezeu, că El va asculta pâra și-i va da dreptate, și ne va băga în chinurile iadului.
Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să știe de Dumnezeu – și, mai către capătul zilelor, când îndărătnicia firii s-a mai stins, s-au pomenit cu o răbufnire năprasnică a conștiinței bolnave. De aceea nu vrea Dumnezeu să ieși din viața aceasta, fără să știi și tu că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun, ce-l aveai la îndemână pretutindeni, și nu te lasă să pleci fără să vezi, încă de aici, unde te vei duce.(Pr. Arsenie Boca)
Preot Olivian SANDU