A fost starețul mănăstirii Pelechit din Helespont, în Asia. Plin fiind de Duhul Sfânt, el a strălucit ca un soare printre oameni, vindecând-i de boli și curățind-i de duhurile cele necurate. Acest bărbat dumnezeiesc a luat mai apoi mucenicia în timpul lui Leon Armeanul (813-820) care pornise din nou prigonirile contra apărătorilor sfintelor icoane. Împreună cu alți patruzeci de monahi, Cuviosul Ilarion a fost alungat în surghiun la Efes, și acolo a pierit în temniță.
A trăit pe vremea împărăției lui Leon Isaurul (717-741) și a lui Copronim, fiul lui (741-775). Un căpitan de-al lui Copronim a năvălit fără veste cu oaste asupra mănăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta și marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârșea dumnezeiasca Liturghie. Şi, intrând în biserică și în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cântarea și a răsturnat la pământ Sfintele și dătătoarele de viață Taine ale lui Hristos.
După aceea, prinzând pe cei mai aleși monahi, patruzeci și doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalți, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alții, bărbile și feţele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins și altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mănăstirea și biserica, iar pe cei ferecați, patruzeci și doi de părinți, i-a surghiunit în ţara de la marginea Efesului și acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.
Preot Olivian SANDU