Au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldați care au mărturisit că sunt creștini și din acest motiv au refuzat să jertfească idolilor. Pentru mărturisirea credinței în Hristos, cei 40 de mucenici au fost supuși la multe chinuri, ca în cele din urmă să fie scufundați într-o apă aproape înghețată de lângă cetate.
Precum tinerii din Babilon au învins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au învins frigul și gheaţa lacului de lângă Sevastia. În acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de creștini au biruit moartea, primind în chip văzut cununile muceniciei.
Multe minuni a săvârșit Dumnezeu odată cu moartea mucenicească a aleșilor Lui, pentru îmbărbătarea martirilor, dar mai ales pentru ca necredincioșii să vadă aievea atotputernicia Sa. Dar minunea cea mai mare este aceasta: că pentru Dumnezeul nevăzut, Care S-a sălășluit în inimile lor, 40 de creștini au ales mai degrabă să moară într-un lac înghețat decât să accepte „un mic compromis” care i-ar fi despărțit însă de dragostea lui Hristos.
Sfântul Candid i-a răspuns torționarului care îl amenința cu deposedarea onorurilor militare: „Nu doar onorurile militare, ci chiar și trupurile noastre poți să ni le iei, căci nicio onoare nu este mai înaltă decât aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.
Unul dintre mucenici nu a mai rezistat și a ieșit din lac. Renunțând la credința în Hristos, a fost dus într-o baie caldă, dar acolo a murit. Locul său a fost luat de un alt soldat creștin, dintre paznici. Iată că acesta din urmă, deși nu era amenințat în niciun fel, a înțeles că împărăția cerurilor era aproape de el; văzând cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 sfinți, şi-a lepădat hainele și a intrat în apa înghețată.
Când torționarii au venit dimineața să vadă „rezultatele” răutății lor, în locul morții, ei au văzut viată, căci niciunul din cei 40 nu a murit peste noapte, ținuți fiind în viaţă de puterea Duhului Sfânt. Dar fiindcă răutatea orbește, torționarii nu au putut înțelege nimic, ajungând să creadă că mucenicii beneficiau de o lucrare vrăjitorească.
Pentru că au fost scoși vii din lac, comandanții au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocanele. Toți martirii au trecut la cele veșnice în urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac. Numai Meliton, un tânăr soldat, a supraviețuit torturii. Pentru că mai respira, ostașii nu l-au pus în car. Mama sa, știind că cei 39 de confrați în suferință aveau pregătită împărăția cerurilor, și-a luat fiul în spate și l-a dus după ceilalți. Meliton a murit pe drum, în brațele mamei sale.
Sfințișorii – colăceii specifici acestei zile – sunt în formă de opt răsturnat, unși cu miere și presărați cu nucă. Nuca măcinată reprezintă jertfa lor, dar sub jertfa lor se află dulceața veșniciei (optul răsturnat este semnul veșniciei).
Preot Olivian SANDU
