În timpul împăraților romani păgâni, au fost multe persecuții împotriva celor ce credeau în Hristos. Mulți creștini nu au fost îngropați, fiind lăsați pradă fiarelor și pasărilor. Alți martiri erau luați în taină de credincioșii rămași în viaţă și înmormântați cu cinste în locuri ascunse, prin case sau prin grădini. În acest fel și în părțile Evgheniei, mai multe moaște de mucenici au stat acolo vreme îndelungată, neștiute de nimeni, până în timpul arhiepiscopului Toma al Constantinopolului (sec. V).
Între aceste moaște se găseau și cele ale lui Andronic și ale Iuniei, pomeniți de Sfântul Apostol Pavel: „Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunia, cei de un neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost în Hristos (Romani 16,7). Aceste sfinte moaște s-au descoperit prin arătarea dumnezeiască ce s-a făcut unui cleric pe nume Nicolae Caligraful. Numele celorlalți mucenici ai lui Hristos cărora le aparțineau acele sfinte moaște sunt cunoscute numai de Dumnezeu. Împăratul bizantin Andronic al II-lea a clădit o biserică peste moaștele Sfântului Apostol Andronic.
Într-o seară, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist și apăsat de griji, iar mama plângea, ținându-și fața în palme. Fetița lor cea mică, mirată de această situație, se apropie încet și întrebă:
– Mamă, de ce plângi?
– Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani și pentru a putea trăi am vândut și casa această frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat, unde am trăit în liniște atâția ani, și să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă și ca vai de ea…
– Dar, mamă, nu locuiește Dumnezeu și în casa aceea săracă în care ne vom muta?
Mirați de credința copilei și de adevărul spus de aceasta, părinții au înțeles că, în viață, greutățile și necazurile de orice fel încolțesc sufletului omului, dar credința și speranța nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieții e străbătut mai ușor.
„Precum meșterul aruncă aurul în topitorie și-l lasă a se cerne și a se curăţa prin foc până ce strălucește, tot așa și Dumnezeu lasă sufletele omenești să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţaşi se lămuresc.”
Preot Olivian SANDU
