S-a născut în Melitopole și a trăit în secolul al IV-lea. A fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a alunga demonii și a vindeca pe om de orice boală. A fost hirotonit preot apoi episcop al Lampsacului.
L-a întâmpinat în drum un om pe care-l lovise în obraz un taur cu cornul, încât i-a scos ochiul. Sfântul, luându-l cu mâna, l-a pus la locul lui și cu apă spălându-l, în trei zile l-a tămăduit desăvârșit.
Redăm una din minunile sale: „A venit întru-una din zile la dânsul un om, având în sine un duh necurat – care de multă vreme locuia într-însul. Dar apropiindu-se de omul lui Dumnezeu, adică de Partenie, i-a făcut plecăciune, iar sfântul, cunoscând că într-însul este duhul necurat, nu i-a răspuns; diavolul, tulburând-se în om, a zis sfântului: «Fiindcă am dorit să te văd, pentru aceea ţi-am făcut plecăciune, iar tu de ce nu mi-ai răspuns?» Sfântul Partenie i-a zis: «Iată, m-ai văzut». Diavolul a zis: «Te-am văzut și te-am cunoscut». Grăit-a sfântul: «Dacă m-ai văzut și m-ai cunoscut, atunci ieși de la zidirea lui Dumnezeu». Zis-a lui diavolul: «Rogu-mă ție, nu mă izgoni din lăcașul meu, în care de atâta timp locuiesc». Sfântul i-a zis lui: «Îți dau eu un loc unde să mergi, îți voi da ție un om, în care intrând să locuiești, dar numai din acesta acum să ieși». Diavolul, plecând-se la niște cuvinte ca acestea, cerea să-şi câștige făgăduința de la dânsul. Atunci Sfântul Partenie, deschizând-şi gura, a zis: «Iată, eu sunt omul, intră și locuiește în mine». Iar diavolul, ca de foc arzând-se, i-a strigat: «Vai mie, în bun vas locuind eu, după atâta timp mă izgonești. Mare rău îmi vei face de voi intra în tine. Cum voi putea să intru în casa lui Dumnezeu?» Acestea zicând-le diavolul, a ieșit din om și s-a dus în locuri pustii și neumblate, iar omul acela a rămas sănătos, prin darul lui Hristos și lauda pe Dumnezeu”
Comoara morții, bătrânul pustnic și tâlharii
Un pustnic a intrat într-o peșteră din cauza ploii și a găsit o comoară. A ieșit peste măsură de speriat din peșteră stingând:
– Am văzut moartea!
Afară s-a ciocnit cu trei bandiți, care privind în jur l-au întrebat:
– Moșule, unde este moartea?
Pustnicul i-a dus în peșteră și le-a arătat tezaurul, descoperit din întâmplare. La vederea aurului, cei trei bandiți și-au simțit inima tresăltând de bucurie și vicleni i-au spus:
– Ai dreptate, moșule, pleacă, pleacă departe de aici.
După plecarea bătrânului, hoții au rămas lângă aur, care era foarte mult, întrebându-se, cum să-l care din vârful muntelui. Până la urmă au hotărât ca unul să meargă să aducă provizii și căruțe, iar ceilalți doi să rămână de pază.
Cel care a coborât în târg, după provizii, se gândea:
– „În târg voi bea și voi mânca pe săturate, voi petrece…apoi voi cumpăra provizii, pe care le voi otrăvi și astfel voi rămâne singurul stăpân al comorii”.
Cei doi tâlhari rămaşi de pază gândeau fiecare în sinea lui:
-„O jumătate din comoară este mai mare decât o treime. La întoarcere, îl vom ucide pe cel plecat în târg și vom împărți comoara pe din două”.
Și așa au făcut. L-au omorât pe tovarășul venit din târg cu provizii și căruțe, au mâncat hrana otrăvită de el și astfel au murit cu toții.
