Xenofont a fost unul dintre cei mai bogați oameni din Constantinopol. Împreună cu soția sa Maria, își duceau viața potrivit voii lui Dumnezeu. Hotărăște să-şi trimită fiii la școala din Beirut, în Fenicia. Din cauza unei boli, își cheamă fiii pentru a fi alături de el pe patul suferinței
Xenofont îi cere lui Dumnezeu să-l ţină în viață până își va vedea fiii în toate desăvârșiți. Dumnezeu îi ascultă rugăciunea și îi descoperă în vis că se va însănătoși. În urma acestei minuni, cei doi fii, Ioan și Arcadie, decid să revină în Beirut. În timpul călătoriei lor pe mare, se produce o furtună. Datorită rugăciunilor au ajuns la uscat, însă fiecare în altă ţară: Ioan la un loc ce se numea Melfitan, iar Arcadie, în Tetrapirghia. Fiecare neștiind de salvarea celuilalt, petrecea în întristare. Ca mulțumire că nu au pierit în mare, cei doi vor îmbrăca haina monahală în locuri diferite.
Ținând seama că timp de 2 ani nu au mai primit nicio veste de la cei doi fii, Xenofont trimite o slugă la Beirut să cerceteze motivul pentru care aceștia nu au mai dat semne de viață. Sluga nu-i găsește, dar îl întâlnește într-o mănăstire pe unul din însoțitorii celor doi de pe corabie. Acesta îi mărturisește că numai el a scăpat din cumplita furtună. Ajuns la curtea lui Xenofont, sluga ii vestește acestuia ca fiii lui au murit înecați în mare. În urma rugăciunilor făcute de Xenofont și soția sa Maria, Dumnezeu le descoperă, în vis, că cei doi fii sunt în viață. Decid să meargă la Locurile Sfinte spre a-şi vedea fiii. După ce își revăd fiii, Xenofont și soția sa Maria intră în monahism. Xenofont și Maria au primit darul de a face minuni.
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei
Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, din satul Răzălăi, ținutul Soroca, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan.
Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care l-a adus în obștea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași, unde se afla și un vestit spital. A urmat cursurile Seminarului de la Buzău, apoi Academia Sfântul Sava din București
În anul 1873 fost ales episcop al Argeșului, iar peste doi ani, mitropolit al Moldovei,
Iosif a încheiat zidirea Catedralei mitropolitane în anul 1886. Moaștele Cuvioasei Parascheva le-a mutat de la Mănăstirea Trei Ierarhi la Catedrala nouă a Mitropoliei, în anul 1889.
Păstorind, deci, cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de douăzeci și șapte de ani, s-a mutat la cereștile lăcașuri cu pace în anul 1902, în ziua de 26 ianuarie. Poporul l-a numit Iosif cel Sfânt și Milostiv.
Preot Olivian SANDU