A viețuit în Galiția, în localitatea de la care şi-a luat şi numele – Ancira, în vremea stăpâniei împăratului Valerian (253-259). Sfântul s-a născut într-o familie de rând, iar Sofia, mama lui, fiind o creștină cuvioasă, a fost şi cea care l-a învățat pe copil cele despre credința creștină.
Rămânând orfan, la vârsta de numai 12 ani, Sfântul Clement purta deja haina monahală şi nevoințele cele de zi cu zi ale călugărilor. După doar opt ani de monahism şi îndelungate nevoințe, tânărul Clement a fost ales, prin rânduiala lui Dumnezeu, episcop. Nevoințele din chilie s-au continuat cu nevoințele cele din lume, viaţa sfântului fiind o neîncetată mucenicie.
El a pătimit mult de la toți conducătorii lipsiți de credința ai vremii, printre care împărații Diocleţian şi Maximian.
Sub împăratul Diocleţian, Sfântul Clement de Ancira şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu după multe şi nesfârșite chinuri.
Ce urmăreşte dumnezeu
Până la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde, și pe câmpuri de bătaie; și se poate dobândi și din iad; și se poate pierde oriunde, și în mănăstiri, și în ceata sfinților Apostoli, și s-a pierdut și în Rai. Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în Rai și Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri.
Orbia răutății, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. Inimă înfrântă și smerită însă, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea înfruntând mândria, a zis că vameșii și păcătoasele vor lua-o înaintea „drepților” în împărăția Cerurilor, și că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce.
Această întoarcere urmărește Dumnezeu să ne-o câștige, însă nu poate, dacă nu ne învoim și noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi și ne cheamă cu tot felul de surle și, dacă trebuie, ne grăiește și cu tunul.
Oamenii însă legați în neștiință, scurți la minte și slabi în credință urmăresc viața pământească și toată mâhnirea lor e pentru trupuri. Cât ţine forma aceasta de viață oamenii vor fi amestecați: cei din Noul Testament, fiii harului, cu cei din Vechiul Testament pe care numai frica legii îi mai ţine în rânduială, și oamenii fără nici un testament, oamenii fărădelegii și ai neorânduielii fără leac, fiii celui rău.
Toată lupta cu nepriceperea poporului aceasta este, că, în îngustimea vederii lui, stăruie să vadă și să susțină viața aceasta ca pe un scop în sine și suficientă sie însăși. Nu vrea să zică „muntelui” lumii acesteia ridică-te din cale și te aruncă în mare, ca să-și deschidă vederea împărăției spiritului. Și n-ar trebui credință decât ca un bob de mac.
Rar să găsești un om care să dea sens religios morții, adică s-o aștepte cu bucurie că pe-o izbăvire sigură din împărăția păcatului. Cuvintele sfântului ne învață: „Pentru greșeala dintâi s-a furișat în trup legea păcatului care este plăcerea simțurilor, iar pentru aceasta s-a hotărât moartea trupului, rânduită spre desființarea legii păcatului. Cel ce știe că moartea s-a ivit din pricina păcatului, spre desființarea lui, se bucură pururea în sufletul lui când vede cum e stinsă legea păcatului în trupul său, prin diferitele strâmtorări”. (Pr. Arsenie Boca).
Preot Olivian SANDU
