Împăratul Maximian, pe când se afla în cetatea Nicomidiei, aflând de numărul mare de creștini din ea, a pus la cale exterminarea lor în apropierea Praznicului Nașterii Domnului. Împăratul, știind că toți creștinii se vor strânge în marea biserică din Nicomidia, a poruncit ca biserica să fie înconjurată de lemne uscate, cărora soldații să le dea foc.
Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserică tot poporul lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei și i-a învățat adevărata credință. Soldații au înconjurat biserica și nu au mai permis nimănui să iasă din ea. Înăuntru a intrat trimisul împăratului care le-a vestit creștinilor ca împăratul îi somează să jertfească idolilor, altfel vor fi arși de vii. Atunci arhidiaconul bisericii, aprins de focul râvnei dumnezeiești, a întărit mulțimea și i-a pus înainte slava muceniciei la care îi cheamă Dumnezeu. El le-a amintit de pilda celor trei tineri din cuptorul de foc. Creștinii s-a umplut de Duhul Sfânt și au voit cu râvnă să răspundă dumnezeieștii chemări. Când episcopul a aflat aceasta, s-a grăbit de a botezat pe catehumeni, și a împărtășit pe toți creștinii cu dumnezeieștile și preacuratele Taine.
Soldații însă au aprins lemnele așezate din timp. Douăzeci de mii de oameni au dobândit cununa mucenicească, înălțând cântări de laudă lui Dumnezeu. Toți aceștia au luat mucenicia la anul 302. Prin mila lui Dumnezeu, Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos și altora. A adus prin Botez pe mulți la Hristos și după ce a fost mult chinuit, s-a mutat la Hristos.
Deja mort sau numai atins de moarte?
Un om de culoare îl însoți pe stăpânul său, un alb, la o vânătoare de raţe sălbatice. Omul de culoare era creștin. Pe drum ajunseră să vorbească, printre altele, despre probleme de credință. Stăpânul îi spuse: „Nu înțeleg de ce vorbești mai totdeauna despre păcat, neliniște, mântuire, diavol. Eu nu simt nici cea mai mică neliniște. Diavolul mă lasă în pace. Până acum nu m-a deranjat sau atacat niciodată”. Sclavul îi răspunse: „Îți voi explica numaidecât. Când suntem la vânat de raţe și ai tras cu pușca, atunci câteva raţe cad moarte la pământ. Eu le las jos pe acestea. Altele însă, fiind doar rănite, mai bat încă din aripi pentru a scăpa. Atunci fug după ele cu un par ca să le prind. Tu ești ca o raţa pe care diavolul a împușcat-o deja mortal. Pe tine te lasă jos în pace. El știe că pe tine oricum te are. Eu însă sunt ca o raţa doar atinsă de cartușe, care vrea să scape cu tot dinadinsul. De aceea umblă după mine și caută să mă ucidă și astfel să mă prindă”.
Preot Olivian SANDU
