S-au nevoit pe vremea împăraților Diocleţian şi Maximian. Sfântul Mucenic Ieron, unul dintre aceștia, s-a născut în Tyana Capadociei într-o familie creștină. Refuzând să intre în serviciul militar şi alungându-i pe cei trimiși să îl recruteze, deoarece nu voia să-şi părăsească mama, care era oarbă, şi pentru că nu dorea să aducă jertfe idolilor, precum li se impunea militarilor, acesta a fost arestat împreună cu alți creștini. Toți au mărturisit până la sânge credința lor în Hristos, afară de unul, Victor, rudă a lui Ieron, care s-a lepădat de Hristos.
Ce trebuie făcut pentru a avea pace în suflet și în trup?
Pentru aceasta trebuie să iubești pe toți oamenii ca pe tine însuți și să fii gata de moarte în fiecare ceas. Când sufletul își aduce aminte de moarte, el ajunge la smerenie și se predă cu totul voii lui Dumnezeu și dorește să fie în pace cu toți și să iubească pe toți oamenii. Domnul iubește pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să-și cunoască neputința și să se smerească și, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase.
Dacă cineva e chinuit mult de sărăcie și de boală și nu se smerește, se chinuie fără folos. Dar cine se smerește, acela va fi mulțumit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru că Domnul e bogăția și bucuria lui, și toți oamenii vor fi uimiți de frumusețea sufletului său.
Tu zici: „Viața mea e tare amară”. Dar eu îți voi spune sau mai degrabă Domnul însuși îți spune: „Smerește-te și vei vedea că nenorocirile tale se vor preface în odihnă așa încât te vei minuna și vei spune: «De ce mă chinuiam și întristam atât altădată? » Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut fața apelor, după care se scufundă în adâncuri. Așa se cufundă și întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el”. (Sf. Siluan Athonitul)
Sunt multe feluri de smerenie. Unul e ascultător și se învinuiește pe sine însuși întru toate; și aceasta e smerenie. Un altul se căiește pentru păcatele sale și se socotește nemernic înaintea lui Dumnezeu; și aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt; cunoașterea și gustul celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt sunt altele.
Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând și smerit e Domnul, atunci se smerește pe sine până la capăt. Și această smerenie e cu totul deosebită și nimeni nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaște prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toții: bogații ar disprețui bogățiile lor, savanții știința lor, ocârmuitorii slava și puterea lor, și toți s-ar smeri și ar trăi în mare pace și iubire, și mare bucurie ar fi pe pământ. Când sufletul se predă voii lui Dumnezeu, atunci în minte nu mai e nimic afară de Dumnezeu și sufletul stă înaintea lui Dumnezeu cu mintea curată. (Sf. Siluan Athonitul)
Preot Olivian SANDU
