Moderezi Urghebadze (cel ce va să fie Sfântul Gavriil) s-a născut pe 26 august 1929, la Tbilisi, capitala Georgiei. A plecat în pace către patria veșnică pe 2 noiembrie 1995. A fost canonizat pe 21 decembrie 2012, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei, având ca dată de prăznuire 2 noiembrie.
Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Agapie
Au fost creștini persani și au primit mucenicia în vremea împăratului Sapor al II-lea (339-379).
Pentru că au mărturisit că sunt creștini au fost supuși celor mai crunte torturi. În vremea întemnițării lor, îngerul Domnului s-a coborât de mai multe ori și o dată și Hristos, în chipul unui bărbat cu faţa luminoasă ca soarele, spre a-i întări în răbdarea suferințelor.
Prin rugăciunile lor, au dărâmat idolul lui Die, au amuțit pe Sapor și tot prin rugăciunea lor i s-a dezlegat limba. Datorită acestor minuni, mulți păgâni au primit credința în Hristos.
Aftonie, unul dintre torționari, a crezut în Hristos și a strigat cu glas mare: „Mare este Dumnezeul Creștinilor!” Pentru aceasta el a fost omorât pe loc, împreună cu alți creștini persani.
Apoi împăratul a poruncit ca Achindin, Pegasius și Anempodistus să fie cusuți în piei de animale și aruncați în mare. Dar Sfântul Aftonie s-a arătat din cealaltă lume, însoțit
de trei îngeri luminoși, i-a apucat pe cei aruncați, i-a dus la țărm uscat și le-a dat drumul.
Elpidifor a fost unul dintre nobilii de la curtea împăratului. Mărturisind că este creștin, a fost osândit la moarte de împărat, prin decapitare. Împreună cu el, au mai fost uciși atunci șapte mii de creștini persani.
Achindin, Pegasius și Anempodistus au fost aruncați întra-un cuptor de foc împreună cu douăzeci și opt de soldați și cu mama împăratului, ca pedeapsă pentru credința în Hristos. Astfel şi-au dat viaţa acești sfinți mucenici.
Cei trei prieteni
Un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea și i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător și să-l scape astfel de pedeapsă. A doua zi, primul prieten s-a scuzat că nu poate veni. Al doilea l-a urmat până la ușa tribunalului, însă acolo să răzgândit și a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puțin, a intrat, a depus mărturie pentru el și l-a salvat, redându-i astfel libertatea.
Cei trei prieteni pe care îi avem în viață și care ar putea vorbi despre noi, așa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre și toate faptele bune pe care le-am făcut, însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân și ele tot aici, în lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează și dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele pe care le-a făcut.
-Preot Olivian SANDU
