Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determină să-şi dăruiască hainele sale săracilor.
După o vreme se retrage în pustie. Urmând sfaturile unor viețuitori aleși, se îndreaptă spre ținutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heraclea, unde va rămâne cinci ani. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în dorința de a-şi petrece restul vieții în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului.
Într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis să se reîntoarcă în locurile părintești.
Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, şi-a dat sufletul.
A fost îngropată ca o străină, dar în chip minunat moaștele ei au fost descoperite atunci când trupul unui marinar adus de valuri a trebuit îngropat, și astfel trupul Cuvioasei a fost așezat în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia.
În anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind așezate în Biserica cu hramul Maicii Domnului.
În anul 1393, Bulgaria a căzut sub ocupația turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaște au fost mutate la Vidin, pentru 5 ani.
După lupta de la Nicopole din anul 1396, moaștele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad – Serbia, în anul 1398.
În 1521, sultanul Suleiman Magnificul a cucerit Belgradul. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost duse la Constantinopol, fiind așezate în palatul sultanului. Au fost răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenică. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate în Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moscheie, moaștele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) și Sfântul Gheorghe din Fanar – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).
Strămutarea moaștelor la Iași
Vasile Lupu ctitorind la Iași biserica, a făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moaștele Sfintei Parascheva să fie strămutate la Iași. A plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, și astfel patriarhul Partenie I și membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei.
Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) și așezate pe 14 octombrie 1641, în Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“. În anul 1887, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași.
-Preot Olivian SANDU