S-a născut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat în Armenia, într-o familie nobilă. Încă de prunc Grigorie a fost trimis în Cezarea Capadociei, unde a fost crescut în credința creștină și botezat. Tot aici se căsătorește și are doi fii: pe Vhartanes și Aristages.
Istoricul Agathangel (secretar al împăratului armean Tiridates) ne informează că Grigorie a revenit în Armenia pentru a-şi creștina conaționalii. Acesta va distruge templul și altarul zeilor păgâni locali din Ashtishat, atrăgând-şi mânia lui Tiridat, care îl supune torturilor. În cele din urmă, Grigorie izbutește să-l convertească și pe rege, împreună cu familia sa și întreg poporul. Leontiu de Cezareea îl hirotonește episcop, iar Petru de Sevaste îl intronizează episcop al Armeniei.
Sfântul Grigorie Luminătorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai săi. Aristages a fost succesorul tatălui său la tronul patriarhal al Armeniei. Acesta a participat și la sinodul I ecumenic de la Niceea (325).
Spre sfârșitul vieții, Sfântul Grigorie Luminătorul s-a retras pentru a duce o viaţă solitară într-o peștera din Manyea, în provincia Taran. A murit în sălbăticie. Niște păstori i-au găsit trupul şi, neștiind cine era, au ridicat deasupra lui o movilă de pietre.
Încredere
Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soția sa. Obosiți de atâta mers și văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulțumită.
– Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniștească omul, lasă, că știe Dumnezeu ce e mai bine!
– Măi, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! – nu avem unde sta peste noapte?! În sfârșit, au plecat mai departe și, spre bucuria lor, au întâlnit un țăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, țăranul i-a primit cu drag în căsuța lui.
Dar a doua zi dimineața, când au vrut să plece mai departe, țăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoți, care îi jefuiseră pe toți călătorii.
– Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduiește pe toate. Ții minte ce ţi-am spus aseară? „Lasă, știe Dumnezeu ce e mai bine”.
„Fără nicio îndoială că Dumnezeu rânduiește faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înșine”.
Preot Olivian SANDU
