S-a născut în prima jumătate a sec. al XVII-lea, în ținutul Vrancei. A intrat de tânăr în monahism. Datorită culturii sale a fost numit secretar la cancelaria mănăstirii Bogdana. Mai târziu, în calitate de egumen, s-a ocupat de reconstruirea acestui așezământ. În anul 1670 a fost hirotonit episcop de Rădăuți, iar în 1671 episcop de Roman.
Din cauza plecării Sfântului Dosoftei în Polonia, scaunul de Mitropolit al Moldovei a devenit vacant. Moldova era condusă la acea vreme de domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino, o persoană fidelă otomanilor. La cererea acestui domnitor, episcopii din Moldova îl vor alege ca mitropolit pe Teodosie. Păstorirea sa în calitate de mitropolit nu va dura decât un an, din cauza faptului că i-a cerut domnitorului să pună capăt asupririi otomane.
La revenirea Mitropolitului Dosoftei, ierarhul Teodosie a plecat la Focșani. Aici s-a ocupat cu reconstruirea Mănăstirii Brazi. La cererea sa a fost adus egumenul Zaharia, din Muntele Athos, o persoană instruită în tainele monahismului.
În anul 1688, pe când se afla la Focșani, ierarhul a fost răpit de prietenii domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino și dus în Ţara Românească. Aici a fost chinuit timp de zece săptămâni.
În toamna anului 1694, tătarii au năvălit și la schitul Brazi. Aceștia i-au cerut să le predea avutul și obiectele de preț. Pentru că Sfântul Teodosie a refuzat, aceștia i-au tăiat capul.
Mă supăr doar când vreau eu
Un călugăr era irascibil. Se supăra foarte repede, aproape din orice. Deși se ruga neîncetat lui Dumnezeu să îl scape de supărare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia pe unul dintre frați. La un moment a îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu: „Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de supărare? De ce mă lași să mă cert cu frații așa des?”. Dumnezeu i-a răspuns: „Oare poți să înveți să înoți fără apă? Cum vrei tu să învingi supărarea fără cei care te supără? De aceea îți trimit mereu pe cineva, ca să ai ocazie să nu te superi chiar dacă îți dă motiv. Numai tu ești stăpân pe reacțiile tale”. Călugărul s-a luminat și de atunci își spunea mereu: „Mă supăr doar când vreau eu”. Și așa a scăpat călugărul de supărare.
Preot Olivian SANDU