A fost episcop în Italia. În timpul prigoanelor lui Diocleţian, a părăsit Italia stabilindu-se în Bitinia (Asia Mică), în localitatea Soreus, aducând aici mulți păgâni la credința creștină. Aici a ridicat pentru comunitate o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei biserici sfântul hirotonește pe Cornelius, un creștin plin de râvnă pentru Hristos, mai întâi diacon, iar mai apoi preot. Sfântul Mucenic Autonom a predicat cuvântul lui și în ținuturile Lykaonia și Isauria.
Împăratul Diocleţian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru care acesta se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagră. Întorcându-se mai apoi la Soreus, l-a înălțat pe Cornelius la treapta de episcop. A plecat după acestea să predice în Asia, iar la întoarcerea din Asia a predicat în împrejurimile Soreusului, la Limna. Şi aici, sfântul a luminat pe mulți cu Lumina Sfintei Evanghelii.
Unii dintre păgâni, cuprinși fiind de invidie și ură, au venit la Soreus, au năvălit în Biserica Sfântului Arhanghel Mihail în timpul slujirii Sfintei Liturghii și l-au ucis pe Sfântul Autonom în altar, și alături el pe mulți alți creștini care se aflau în biserică. Diaconița Maria a scos mai apoi trupul sfântului de sub o grămadă de dărâmături, îngropându-le.
În timpul domniei Sfântului Constantin cel Mare, Severian, un demnitar de la curtea imperială, a înălțat o biserică deasupra moaștelor Sfântului Mucenic Autonom. În 430, un anume preot a dărâmat biserica, fără să cunoască faptul că aceasta fusese construită deasupra mormântului, și a reconstruit-o într-un alt loc. La două sute de ani după mucenicia lui, Sfântul Autonom s-a arătat unui anume Ioan. Acesta a săpat și a aflat moaștele Sfântului Mucenic Autonom cu totul întregi și neputrezite. Pe acel loc a fost reconstruită apoi biserica închinată Sfântului Ierarh Mucenic Autonom.
„Fiind rânduit să văd și să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor și a lipsei de sfat – și ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie și rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea și pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta: – Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-și schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ. Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vestește acum pe oameni, ca toți de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17, 30). Adică să vie la viața curată și la învățătura dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu prețul vieții, netemându-se de moarte”. (Pr. Arsenie Boca)
-Preot Olivian SANDU