A viețuit în primul secol creștin, în cetatea Prusa din Asia. Ca episcop al acestei cetăți, a convertit multe persoane la credința în Hristos. În timpul împăratului Iulian Apostatul, Sfântul Patrichie a fost aruncat de păgâni în ape fierbinți. Sfântul, fiind aruncat, a strigat: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!” Când l-au aruncat și a căzut în apă, picăturile care au sărit din acel izvor i-au opărit pe cei de față, în vreme ce el a ieșit nevătămat. În urma acestei minuni, ighemonul Iulie a poruncit ostașilor să îl scoată pe Sfântul Patrichie din apă și să-i taie capul, asemeni și preoților Acachie, Menandru și Polien.
Despre războiul duhovnicesc
Toți cei ce au urmat Domnului nostru Iisus Hristos duc un război duhovnicesc. Acest război l-au învățat sfinții printr-o îndelungată experiență de la harul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt îi povățuia, îi lumina și le dădea puterea de a birui pe vrăjmași, dar fără Duhul Sfânt sufletul nu poate nici măcar să înceapă acest război, pentru că nu știe și nu înțelege cine și unde sunt vrăjmașii lui.
Lupta noastră se duce în fiecare zi și în fiecare ceas.
Dacă faci reproșuri fratelui său îl judeci sau îl întristezi, ți-ai pierdut pacea.
Dacă ai căzut în slava deșartă sau te înalți deasupra fratelui, ai pierdut harul.
Dacă-ți vine un gând desfrânat și nu-1 depărtezi de îndată, sufletul tău pierde iubirea lui Dumnezeu și îndrăzneala în rugăciune.
Dacă iubești puterea sau banii, nu vei cunoaște niciodată iubirea lui Dumnezeu.
Dacă-ți împlinești voia proprie, ești biruit de vrăjmașul și urâtul intră în sufletul tău.
Dacă urăști pe fratele tău, înseamnă că ai căzut din Dumnezeu și un duh rău a pus stăpânire pe tine.
Dar dacă faci bine fratelui, atunci vei afla odihna conștiinței.
Dacă-ți tai voia proprie, vei izgoni pe vrăjmași și vei dobândi pace în sufletul tău.
Dacă ierți fratelui tău ocările și iubești pe vrăjmași, atunci dobândești iertarea păcatelor tale și Domnul îți va da să cunoști iubirea Duhului Sfânt.
Iar când te smerești întru totul, atunci afli odihna desăvârșită în Dumnezeu.
Când sufletul e smerit și Duhul lui Dumnezeu este în el, atunci omul este fericit cu duhul în iubirea lui Dumnezeu. Când simte mila Domnului, sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pământ, ci dorește să fie pururea smerit înaintea lui Dumnezeu și să iubească pe fratele. Dar dacă sufletul cade în slava deșartă, sărbătoarea lui ia sfârșit, pentru că harul părăsește sufletul, și de acum el nu se mai poate ruga curat, ci gânduri rele vin și frământă sufletul. (Sf. Siluan Athonitul)
-Preot Olivian SANDU
