Andronic a fost unul dintre cei Șaptezeci de Apostoli și rudă a Sfântului Apostol Pavel. Despre Andronic, Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, spune: „Îmbrăţişaţi pe Andronic și pe Iunia, cei de neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost în Hristos“ (16, 7).
Sfântul Andronic a fost hirotonit episcop al Panoniei, fără a avea tronul episcopal într-un loc anume. El călătorea și predica pe întreg cuprinsul Panoniei.
Împreună cu Sfânta Iunia, a luptat împotriva închinării la idoli și vindecau prin Sfântul Duh toate bolile și suferințele din popor.
Sfântul Nicolae din Metsovo
S-a născut în localitatea Metsovo, în regiunea Epir, într-o familie foarte săracă, sub ocupație turcească. Crescând, Nicolae a fost nevoit să meargă în localitatea Trikala, din regiunea Tesalia, spre a-şi câștiga pâinea. Ajuns acolo, el s-a angajat slugă, în brutăria unor turci. După multe amenințări din partea turcilor, tânărul Nicolae s-a lepădat de credința creștină și a primit să treacă la islam.
Nu după multă vreme, fiind cuprins de durere pentru fapta sa, Nicolae s-a întors în satul natal și s-a pocăit vreme îndelungată.
Din pricina sărăciei, el a fost nevoit iarăși să meargă în Trikala. De această dată, el a început să vândă lemne de foc. Pe când mergea pe străzi, Nicolae a fost recunoscut de un turc vecin cu el. Turcul l-a prins pe Nicolae şi, târându-l pe jos, l-a bătut vreme îndelungată, pentru faptul că a renunțat la islam. De frica morții, Nicolae i-a promis turcului ca, dacă-i va da drumul, îi va aduce câte o legătură de lemne fără bani, în fiecare an.
Întors în Metsovo, tânărul Nicolae a început din nou să-și plângă lașitatea și frica de a-L mărturisi pe Hristos. Când și-a spovedit căderea din credință către duhovnicul său, și-a mărturisit și dorința de a pătimi pentru Hristos.
Întărit cu binecuvântarea preotului său, Nicolae a mers în Trikala, unde a mărturisit că este creștin. După multe chinuri, în ziua de 17 mai 1617 Sfântul Nicolae a fost ars de viu în piața centrală.
Iubirea de sine izolează
Un bob de grâu se ascunse în hambar.
Nu voia să fie semănat.
Nu voia să moară.
Nu voia să se jertfească.
Voia să-şi salveze viața.
Așa nu deveni niciodată pâine.
Nu ajunse niciodată pe masă.
Nu a fost niciodată binecuvântat şi împărțit.
Nu dărui niciodată viață.
Nu dărui niciodată bucurie.
Într-o zi veni stăpânul.
Împreună cu praful din hambar, aruncă la gunoi şi bobul de grâu.
– Preot Olivian SANDU
