S-a născut în Țara Românească în anul 1644, din părinți creștini. La vârsta de 15 ani a ajuns rob la turci. Pe drumul spre Constantinopol, un păgân a pus ochii pe el şi l-a cumpărat cu gândul de a-l sodomiza. Apărându-și demnitatea şi curăția, Ioan l-a omorât pe păgân. Agarenii, păzitorii robilor, aflând că Ioan și-a ucis stăpânul, l-au legat în lanțuri şi așa l-au dus spre Constantinopol. Aici a fost dat în stăpânirea femeii păgânului ucis. Aceasta, fermecată de frumusețea lui Ioan, i-a făgăduit că dacă va renunța la credința în Hristos îl va lua de bărbat. După doi ani de refuz, a fost dat pe mâna eparhului cetății şi aruncat în temniță. A fost supus la multe chinuri, iar în cele din urmă a fost spânzurat în data de 12 mai 1662. Viața Sfântului Ioan a fost scrisă de Ioan Cariofil şi a fost tipărită la Veneția de Sfântul Nicodim Aghioritul.
Sfântul Epifanie
S-a născut în Fenicia din părinți evrei și, în urma unei minuni, a devenit creștin și s-a călugărit având o viață duhovnicească plină de sfințenie.
Însetat de a cunoaște mai bine viața monastică, Epifanie a făcut o lungă călătorie în deșertul Egiptului, ca să-i cunoască pe călugării renumiți de acolo.
După patru ani de călătorii, Sfântul Epifanie s-a întors în Palestina și a întemeiat în apropierea satului său natal o mănăstire, al cărei stareț a fost timp de treizeci de ani.
La sfatul Sfântului Ilarion cel Mare a devenit episcop de Salamina, în anul 376.
Din punct de vedere doctrinal, Sfântul Epifanie din Salamina a fost un aprig luptător împotriva origenismului. Sfântul Epifanie a murit în 403, la 12 mai, pe corabia cu care se întorcea de la Constantinopol, unde a avut o întâlnire furtunoasă cu Sfântul Ioan Gură de Aur. A trăit o sută cincisprezece ani și trei luni.
Cultul sfântului Epifanie s-a răspândit cu repeziciune, iar mormântul său a rămas până azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula Ciprului, al cărei patron este, împreună cu Sfântul Barnaba apostolul.
Postul sculptorului
Un renumit sculptor lucra odată la o statuie dintr-un lemn prețios. Când o termina, toți care o vedeau erau de părere că această operă nu putea să iasă din mâinile unui om. Domnitorul locului îl întreba pe sculptor: „Ai vreun secret?” El îi răspunse: „Sunt un meșteșugar şi n-am secrete. Este așa de simplu. Când am început să mă gândesc la lucrarea cu care maiestatea ta m-ai însărcinat, mi-am adunat sufletul şi nu m-am mai gândit la mărunțișuri. Am postit ca să mă liniștesc. După trei zile de post, am uitat răsplata şi onoarea. După cinci zile, nu m-am mai gândit la laude şi critici. După șapte zile, nu mi-am mai simțit trupul şi nici unul din mădularele mele. Nu mai știam că mă aflu la curtea maiestății tale. Tot ceea ce mă putea abate de la lucru era acum îndepărtat. M-am concentrat asupra unui singur lucru: asupra statuii. Apoi am mers în pădure pentru a mă uita cum erau crescuți copacii. Când am descoperit trunchiul potrivit, figura statuii era deja în el, clară şi curată. M-am apucat de treaba şi forma ieșea de la sine. Adunarea şi concentrarea gândurilor mele au lovit exact în chipul ascuns al lemnului.”
– Preot Olivian SANDU
