Nu este altul decât mirele de la Cana Galileii. Este cinstit pe 10 mai. La nunta acestuia, Iisus a făcut prima minune – prefacerea apei în vin. I s-a dat numele de “Canaanitul” şi de “Zilotul” spre a-l deosebi de Sfântul Petru şi de Sfântul Simeon “fratele Domnului”, urmașul Sfântului Iacob la Episcopia Ierusalimului.
Sfântul Simon Zilotul, numit şi Natanael, este cel care şi-a lăsat casa, părinții şi mireasa pentru Mirele cel ceresc. Era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, mirele cel din Cana a început a propovădui şi el, alături de Apostoli, Evanghelia în toată lumea. El a propovăduit în Mauritania, Africa şi Britania, unde şi-a dat şi sufletul său, fiind răstignit și îngropat.
Moaștele Sfântului Simon Zilotul
În București, la Biserica Pordeanu aflată pe strada Dornei (în apropierea Pieței Chibrit) se află o părticică din sfintele sale moaște. Moaștele Sfântului Simon Zilotul sunt acoperite de un baldachin construit după modelul celui aflat la Roma, într-una din catacombele unde se află moaștele Sfinților Chiril şi Metodiu.
Cele mai multe persoane vin aici să ceară ajutorul în căsătorie. Sfântul Simon Zilotul este grabnic ajutător celor care vin cu această rugăminte.
Glasul conştiinţei
E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau înțelegi că vine dinlăuntru, dar totuși de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însuși cuvântul con-știință însemnează a ști împreună, la fel. Iar cei ce știu împreună, la fel, sunt Dumnezeu și omul. Prin urmare cugetul sau conștiința e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om și același ochi cu care vede omul pe Dumnezeu.
Patimile, reaua voință și peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas, îngrămădesc niște văluri peste ochiul acesta, niște solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude. Atunci și Dumnezeu se stinge din ochiul nostru încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Prin păcatele noastre, capătul omenesc al conștiinței noastre s-a îmbolnăvit
Glasul conștiinței însă, fiind și capătul lui Dumnezeu din fiii Săi, prin firea Sa, nu va putea fi înăbușit mereu, toată vremea vieții noastre pământești. Odată și odată începe să strige la noi, părându-ne înaintea lui Dumnezeu și înaintea noastră de toate fărădelegile făcute; iar dacă nu ne împăcăm cu pârâșul acesta, câtă vreme suntem cu el pe cale drumeți prin viața aceasta, avem cuvântul lui Dumnezeu, că El va asculta pâra și-i va da dreptate, și ne va băga în chinurile iadului.
Sunt oameni care s-au învechit în rele – nevrând să știe de Dumnezeu – și, mai către capătul zilelor, când îndărătnicia firii s-a mai stins, s-au pomenit cu o răbufnire năprasnică a conștiinței bolnave De aceea nu vrea Dumnezeu să ieși din viața aceasta, fără să știi și tu că ţi-ai omorât sfătuitorul cel mai bun, ce-l aveai la îndemână pretutindeni, și nu te lasă să pleci fără să vezi, încă de aici, unde te vei duce. (Pr. Arsenie Boca)
– Preot Olivian SANDU
