Cuviosul Irodion s-a născut în 1821, în București, și a primit la botez numele de Ioan. La vârsta de 20 de ani, a intrat ca frate în Mănăstirea Cernica. A primit îngerescul chip al călugăriei pe 3 decembrie 1846, sub numele de Irodion.
În septembrie 1850 starețul său, Calinic, a fost hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea. Cu acest prilej, Calinic a luat cu sine, alături de alți viețuitori, și pe Irodion. În anul 1854 l-a numit stareț al schitului Lainici. A păstorit cu mici întreruperi 41 de ani, între anii 1854-1900.
Menționăm că după moartea duhovnicului Sfântului Calinic, Irodion a devenit, din ucenic, duhovnic al Sfântului Calinic.
A prorocit înainte de a trece la cele veșnice pustiirea mănăstirii Lainici. Prorocia sa a fost împlinită în toamna anului 1916, când trupele germane au transformat mănăstirea în grajd pentru cai. Abia în anul 1929 a fost readusă viața monahală, prin purtarea de grijă a arhimandritul Visarion Toia.
Cuviosul Irodion a trecut la cele veșnice pe 3 mai 1900.
Sfinții Mucenici Timotei și Mavra
Au dobândit moarte martirică la anul 286, în vremea persecuțiilor din timpul împăratului Diocleţian. Sfinții Mucenici Timotei și Mavra erau căsătoriți de numai douăzeci de zile atunci când au fost prinși și duși înaintea guvernatorului cetății Tebaida, Arianus.
Acesta întrebându-l pe Timotei cine este, mucenicul a răspuns că este creștin și că fusese citeț în biserică. Atunci guvernatorul a încercat să-l intimideze, arătându-i toate instrumentele de tortură ce se găseau la faţa locului. Însă Timotei l-a întrebat la rândul său pe guvernator cum de nu vede mulțimea îngerilor din jurul său care îl întăresc.
Din acea clipă, Arianus a poruncit ca Timotei să fie supus la numeroase chinuri. La pătimirile sfântului a fost de față și soția sa Mavra, care a mărturisit la rândul ei credința în Hristos.
După multe alte torturi, Timotei și Mavra au fost răstigniți faţa în faţă. Au rămas astfel timp de zece zile, grăind unul către celălalt și întărindu-se, iar apoi au trecut la cele veșnice.
„Așadar, ca să ne mântuim și să moștenim cu Dumnezeu viața veșnică, trebuie să o cunoaștem și să o trăim cu Dumnezeu, încă din viața aceasta vremelnică. Trebuie, adică, să fim străbătuți și locuiți de Dumnezeu, ca să se arate în noi viața dumnezeiască. Iar, pe de altă parte, precum nu se află vrajbă în Dumnezeu, așa să nu se afle nici între cei ce-L au pe El ca temelie a vieții. Starea de pace cu toată făptura e o minune așa de mare, încât uimește lumea și o silește să recunoască într-aceasta fapta lui Dumnezeu.
Împărăția vieții veșnice s-a propovăduit și e deschisă; pe împărat îl cunoaștem și iubirea I-o știm; supușii însă tare greu s-adună ca să fie una, de aceea trebuie răsunet de surle, după grosimea de ureche la care au ajuns supușii împărăției.
N-ar trebui decât să-L recunoaștem toți pe Dumnezeu ca Tată și că noi toți îi suntem fii și, potrivit cu această cunoștință, să ne orânduim viața. Până nu recunoaștem că avem îndoită fire și îndoită viață: una pământească și alta cerească fără de sfârșit și începând de aici, până atunci tot pe afară ne ținem de rostul la care vrea Dumnezeu să ne ridice”. (Pr. Arsenie Boca)
– Preot Olivian SANDU