S-a născut în anul 334, într-un sat din zona Buzăului. Părintele său duhovnicesc era preotul Sansala. Cei doi erau călugări misionari în ținutul Buzăului unde, probabil, era și o episcopie și converteau la creștinism numeroși daco-romani, goți și “barbari” închinători la idoli.
În actul martiric al Sfântului Mare Mucenic Sava, se spune că în primăvara anului 372, a treia zi de Paşti, noaptea, ostașii lui Athanaric au prins pe preotul Sansala, cât și pe fericitul Sava, i-au legat și i-au bătut, făcându-le multe răni pe trup, ca să se închine idolilor și să mănânce cele jertfite lor. Sfântul Sava, înfruntându-i cu bărbăție, a fost condamnat la moarte prin înecare. Legându-i un lemn de gât, l-au aruncat în râul Buzău.
Așa s-a săvârșit Sfântul Mucenic Sava la vârsta de 38 de ani. Martiriul său a avut loc la 12 aprilie, 372. Moaștele sale au fost luate de creștini și de preotul Sansala și ascunse. Apoi, de frica goților, “au fost trecute din ţara barbară în Romania”, adică în Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia.
Prin anii 373-374, la cererea Sfântului Vasile cel Mare către dregătorul Sciției Mici, Iunius Soranus, “de a-i trimite moaște de sfinți”, prezbiterii din Dacia au trimis moaștele Sfântului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, însoțite de o scrisoare în care se caută să facă cunoscut tuturor că și în Dacia Carpatică sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos.
Sfântul Neofit din Cipru
El a trăit în perioada în care insula Cipru a fost cucerită de regele Richard I al Angliei (1189-1199), în cruciada lui spre Țara Sfântă.
Întruchipează modelul autentic de viețuire monahală din acea vreme, el fugind de toate averile lumești şi trăind într-o peșteră aproape toată viața. De la acest sfânt pustnic ne-au rămas, până astăzi, șaisprezece scrieri, în care ne este înfățișată atât lupta cu patimile, cât şi modul în care erau percepute schimbările de putere socială din timp cruciadelor.
Ce este viața?
Într-o frumoasă zi de vară, pe la ora prânzului, se făcu mare liniște în pădure. Păsările își băgaseră capul sub aripi şi toți se odihneau. Atunci pițigoiul își scoase capul şi întrebă: “Ce este viața?”
Toți au fost surprinși de această întrebare grea. O roză tocmai își desfăcea floarea lăsând petalele una peste alta. Ea spuse: “Viața este o deschidere”.
Nu mai puțin bine dispus era fluturele. El zbura de la o floare la alta, se așeza ici-colo şi spuse: “Viața este numai bucurie şi strălucire solară”.
Jos, pe pământ, o furnică trăgea după sine un pai cu grâu de zece ori mai mare decât ea şi spuse: “Viața nu e mai mult decât trudă şi muncă”.
Ploaia spuse și ea: “Viața este formată din lacrimi, da, doar lacrimi”. Dar deasupra lor pluti în cercuri şi plin de maiestate un vultur care spuse: “Viața este o năzuință spre cele de sus”. Apoi veni noaptea. După un timp, un om mergea acasă pe străzile goale. Venea de la o petrecere şi-şi spuse: “Viața este o continuă căutare a fericirii şi o înlănțuire de decepții”.
După lunga noapte veniră şi zorii dimineții şi spuseră: “Așa cum noi suntem începutul zilei care vine, la fel viața este începutul veșniciei”.
– Preot Sandu OLIVIAN
