A fost singurul copil al patricianului Eufimian și al Aglaidei, care erau de neam nobil și bogați. Ajungând la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales soție. După căsătorie, când a intrat în camera de nuntă, în care se găsea soția lui, în loc să rămână acolo cu ea, și-a scos inelul său și dându-i-l și binecuvântând-o, a ieșit în ascuns din casă și a plecat îndată la Edesa. Și venind la biserica de aici, a rămas pe lângă ea timp de optsprezece ani, îmbrăcat cu haine sărace și zdrențuite, hrănindu-se din mila și îndurarea celor ce veneau la biserică.
Când s-a făcut cunoscut celorlalți că este un om al lui Dumnezeu, el a fugit de lauda oamenilor ca de o primejdie de moarte, și a plecat spre Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu și-a putut împlini această dorință, deoarece corabia cu care călătorea, împinsă fiind de vânt, a fost îndrumată într-altă parte. Ajungând deci la Roma, a venit la casa părinților lui. Aici, nemaifiind cunoscut de nimeni, își petrecea viața înaintea porții casei sale, fiind luat în derâdere și batjocorit de înșiși servitorii lui timp de 17 ani. Când a simțit că i se apropie sfârșitul, a cerut o bucată de hârtie și a scris pe ea cine este și unde s-a născut. Și a păstrat această hârtie la el, până când împăratul Onoriu, după o descoperire dumnezeiască, venind la el, l-a găsit dându-și duhul. Și rugându-se de el și luând de la el scrisoarea și citind-o în auzul tuturor, au cunoscut cu toții cele cu privire la el. Deci, toți fiind cuprinși de spaimă, au luat și au îngropat cu cinste și cu mare cuviință sfintele lui rămășițe în biserica sfântului apostol Petru, la mormântul lui făcându-se multe minuni.
De aceea, socotind piedicile mântuirii la justa lor valoare, spunem că în calea mântuirii sau a întoarcerii noastre Acasă se mai ridică o stavilă: vrăjmașul însuși, puterea răului în persoană, sau îngerul rău. Mândria lui nu poate răbda bătaie; acesta-i chinul păcatului său, că totuși trebuie s-o capete. Deci, dacă a fost bătut când se lupta cu noi din afară, prin gura lumii, dacă a trebuit să fugă rușinat, după zeci de ani de lupte dinlăuntru, din trup și din suflet, atunci sufletul și mintea, făcând-se curate, îl prind în prezenta nevăzută.
Atunci, nemaiavând ce face, vine în persoană să se războiască cu noi. De acum începe războiul minții omului cu mintea cea vicleană, sau războiul nevăzut.
Deocamdată să ne mulțumim a ști că asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului și al Maicii Domnului despre care zice Sf. Ioan Scărarul că: „Armă mai tare în cer și pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”. Iar a doua armă pe care o avem împotriva puterii vrăjmașe este Sf. Cruce. Nu în zadar semnul Crucii îl numește Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat”. Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. Deci chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne, izbăveşte-mă de cel rău”. (Părintele Arsenie Boca)
– Preot Sandu OLIVIAN
