S-a născut la Damasc, în Siria de astăzi, în jurul anului 550. În anul 570, călătorind prin Palestina pentru a se închina la Locurile Sfinte, a intrat în Mânăstirea Sfântului Teodosie cel Mare, situată în apropierea Ierusalimului, ca ucenic al monahului Ioan Moshu. Împreună cu învățătorul său, a ajuns pe la toate mânăstirile şi nevoitorii din Egipt. Cei doi sfinți au devenit apărători ai credinței ortodoxe împotriva unei noi erezii ce începuse a tulbura viața Bisericii – monotelismul (celor ce susțineau că în Hristos exista o singura lucrare).
Îmbolnăvindu-se de o grea boală de ochi, a fost vindecat de Sfinții Chir şi Ioan. În anul 634, Sfântul Sofronie a fost ales în demnitatea de patriarh al Ierusalimului. Scrisoarea de întronizare concentrează învățătura sa hristologică. După ce a prezentat învățătura despre Sfânta Treime şi întrupare, el a abordat principiul fundamental al hristologiei: în Hristos se află un ipostas sau persoană şi două naturi sau firi. El nu vorbește despre două voințe, însă, întrucât vorbește despre două lucrări, acest lucru este implicit.
Deși el însuși a luptat pentru apărarea Ierusalimului, bătrânul Sofronie a fost obligat să medieze predarea Cetății Sfinte cuceritorilor arabi, conduși de Omar în anul 637, reușind totuși să mențină diverse drepturi religioase şi civile pentru creștini în schimbul unui tribut anual. S-a stins din viață la un an după acest eveniment trist, adică, în 638.
Sfântul Sofronie a fost de faţă la aducerea din exilul persan a Cinstitei Cruci, pe care Hristos a fost răstignit.
“Erezie” – înseamnă învățătură de credință greșită. Originea oricărei erezii a fost încăpățânarea unor oameni de a susține învățături greșite chiar dacă li s-a demonstrat ulterior greșeala. Din cauza apariției acestor erezii s-au convocat niște ședințe extraordinare adunând toți sfinții și teologii din toate colțurile imperiului bizantin – ședințe numite Sinoade Ecumenice. La primele două Sinoade s-a formulat Crezul (325 și 381).
Amintim că Sfântul Sofronie a scris Viața Sfintei Maria Egipteanca şi a alcătuit Rânduiala Sfințirii Apei Celei Mari.
Sfânta Liturghie pentru cei adormiți – cel mai bun avocat al sufletelor celor adormiți;
Ce rămâne după un om..?.. ceea ce a iubit. Paos-ul de care țin cei rămași în viață este alcătuit din vin și pâine. Vinul este făcut din boabe de struguri zdrobite, iar pâinea din boabe de grâu zdrobite, pentru că viața omului este alcătuită din clipe zdrobite pentru ceea ce a iubit omul. Din jertfa lui au ieșit copiii lui, de aceea ei sunt primii care țin de acel paos și îl leagănă de jos în sus – pentru că noi ne rugăm pentru ei, și de sus în jos pentru că și ei se roagă pentru noi, este o veșnică pomenire reciprocă.
De ce dăm de pomană?? – Pentru că nu știm cât au iubit cei ce au murit, nu știm dacă iubirea lor a fost primită sau dacă nu a fost răsplătită pe pământ și de aceea încercăm să împlinim noi ceea ce ei nu au reușit. Și asta poate scoate omul din iad.
– Preot Sandu OLIVIAN
