A trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Este socotit a fi întemeietorul vieții monahale, și este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieții călugărești. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminator al credinței a fost fiul unor țărani creștini înstăriți. În acest mediu a deprins calea credinței. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinților săi, întrebând-se despre drumul său în viată, fericitul a auzit în biserică cuvintele lui Hristos: “Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vină și urmează-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punând aceste cuvinte în inima sa, si-a împărțit averea la săraci, şi-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate.
După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, sub povățuirea unui ascet mai bătrân Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc; apoi s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deşertului. Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani şi a devenit apoi părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunități monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria și Sketis.
După ce în anul 310 a făcut o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximin, Antonie s-a stabilit în 312 în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim. Aici a rămas sfântul până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici, nemaipărăsindu-şi locul decât pentru a-şi vizita discipolii și pentru a doua sa călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de arianiști.
Sfântul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 d. Hr. în deşertul de pe malul drept al Nilului.
- Când vei socoti câștigarea banilor și multul lor folos ca pe o amăgire vremelnică, vei cunoaște că petrecerea cea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu e altceva decât bogăția. Gândindu-te la aceasta cu încredințare și cu tinere de minte, nu vei suspina, nu vei plânge, nu vei învinui pe nimeni și pentru toate vei mulțumi lui Dumnezeu.
- Cel bogat și de neam ales, dar fără îndrumarea duhovnicească și fără curăția vieții, nefericit este în ochii care cugetă drept, precum fericit este săracul și robul după soartă, dar împodobit cu învățătură și virtute.
- Cu cât cineva are viața mai măsurată cu atât e mai fericit. Dacă ne vom îngriji de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri rămânem țintuiți de acestea și ne vom îneca în greutățile legate de ele și vom învinui pe Dumnezeu.
- Când primești închipuirea vreunei plăceri, păzește-te ca să nu fii răpit îndată de ea, ci, ridicându-te o clipă mai presus de aceasta, adu-ti aminte de moarte și gândește-te că e mai bine să te știi că ai biruit această amăgire a plăcerii.
- Fă bine celui ce te nedreptățește și-i vei face prieten pe Dumnezeu. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea și cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoștința de Dumnezeu.
– Preot Sandu OLIVIAN
