A trăit în vremea domniei lui Alexandru Sever (223-235). A refuzat să se căsătorească, alegând să trăiască pentru Hristos. Datorită vieții sale, a fost așezată în rândul diaconițelor din Biserica din Roma, deși nu avea mai mult de 15 ani.
A fost dusă în templul zeului Apollo pentru a-i aduce jertfe. În loc de cinstirea zeului Apollo, ea s-a rugat lui Hristos. În urma rugăciunii sale, s-a făcut cutremur, iar o parte a templului și statuile zeului au fost distruse. În altă zi, mucenița Tatiana a fost dusă la templul zeiței Artemis, pentru a aduce jertfă acesteia. Potrivit tradiției, templul a luat foc în momentul în care mucenița s-a apropiat de el, căci au coborât fulgere din cer, la rugăciunea ei. După mai multe chinuri – aruncarea în foc, la fiare, scoaterea ochilor, tăierea sânilor, biciuiri, judecătorul a hotărât tăierea capului Sfintei Tatiana.
Capul sfintei mucenițe Tatiana se găsește în Catedrala mitropolitană din Craiova, în aceeași raclă cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, și ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah.
Cum să păstrăm pacea sufletului în mijlocul ispitelor în zilele noastre?
Judecând după Scriptură și după caracterul oamenilor din vremurile noastre, trăim vremurile de pe urmă și, cu toate acestea, trebuie să păstrăm pacea sufletului, fără de care nu este mântuire, cum a spus un mare rugător al pământului rusesc – Cuviosul Serafim din Sarov. În timpul vieții Cuviosului Serafim, Domnul a păzit Rusia pentru rugăciunile lui. După el, a fost un alt stâlp care s-a ridicat de la pământ la cer: Părintele Ioan din Kronștadt. Să ne oprim puțin asupra lui, căci el a trăit în vremea noastră și l-am văzut rugându-se cum nu i-am văzut pe alții. Îmi aduc aminte cum, după Liturghie, când i s-a adus calul și trăsura și s-a urcat să șadă în ea, norodul l-a înconjurat cerându-i binecuvântarea și chiar într-o asemenea înghesuială sufletul lui rămânea neîncetat în Dumnezeu și în mijlocul unei asemenea mulțimi nu era împrăștiat și nu-și pierdea pacea sufletească. Cum a ajuns însă la aceasta? Iată întrebarea noastră. A ajuns la aceasta și nu era împrăștiat, pentru că iubea norodul și nu înceta rugându-se pentru el Domnului:
„Doamne, dă pacea Ta poporului Tău.”
„Doamne, dă robilor Tăi Duhul Tău Cel Sfânt ca El să încălzească inima lor cu iubirea Ta și să-i povățuiască la tot adevărul și binele.”
Astfel, rugându-se neîncetat pentru norod, el își păstra pacea sufletului, noi însă o pierdem, pentru că nu este în noi iubire pentru norod. Sfinții Apostoli și toți sfinții doreau mântuirea norodului și, stând în mijlocul oamenilor, se rugau fierbinte pentru ei. Duhul Sfânt le dădea puterea de a iubi norodul; și noi, dacă nu vom iubi pe fratele nostru, nu vom putea avea pace. (Sf. Siluan Athonitul)
– Preot Sandu OLIVIAN
