Agheu a fost unul din ultimii proroci ai Vechiului Testament . Numele “Agheu” înseamnă “sărbătoare”, “cel ce sărbătorește” sau “cel ce este sărbătorit”. Acesta s-a născut în Babilon, în timpul robiei babiloniene a poporului lui Israel, cu 470 de ani înainte de Hristos. Tânăr fiind, a mers la Ierusalim, îndemnând pe Zorobabel și pe Iosua preotul să reconstruiască Templul Domnului, prorocind că noul Templu va avea o cinste mai mare decât a avut Templul ridicat de Solomon: “Şi slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi”, zice Domnul Savaot (Agheu 2, 9), aceasta pentru că Mântuitorul Hristos avea să intre în acest nou Templu. Sfântul Proroc Agheu încă din timpul vieții sale a putut vedea o parte din Templul ridicat de Zorobabel.
Gura spartă și apa sfințită
O femeie, mergând la o mănăstire, se plânse unui părinte îmbunătățit de bărbatul ei, zicând:
– Părinte, bărbatul meu este așa de ursuz și arțăgos, că nu mai pot să-l suport. Tot timpul ne certăm și nu știu cum să fac ca să-l îndrept. Părintele, înțelegând despre ce este vorba și vrând să-i dea un mijloc prin care pacea să se reîntoarcă în familie, îi zise:
– Mergi la trapeză și spune-i fratelui care are ascultare acolo, să-ţi dea într-o sticlă apă din fântâna mânăstirii și s-o duci acasă. Când vine bărbatul tău acasă, să iei o înghițitură din această apă. S-o păstrezi cu grijă în gură cât mai mult timp și apoi vei vedea minunea.
Femeia făcu tot ce i se spusese. Când bărbatul veni seara acasă, lesne se vedea că era rău dispus, obosit și nerăbdător. Numaidecât femeia luă în gură o înghițitură din apa misterioasă și se străduia să n-o piardă. Într-adevăr, curând, bărbatul încetă. Astfel, furtuna din acea seară trecu repede. Încă o dată luă femeia acel medicament minunat și din nou se lăsă cu același succes. Din acel moment bărbatul era altul, era transformat. Îi vorbea frumos și o lăuda pentru gingășia și răbdarea ei. Fericită din cale-afară pentru schimbarea soțului ei, femeia merse în grabă la părinte și-i povesti despre succesul cu apa minunată.
– Nu apa din fântâna mănăstirii, spuse părintele, a făcut minunea, ci tăcerea ta. Tăcerea ta l-a îmblânzit.
– Preot Sandu OLIVIAN
