Ingrediente: 4 fileuri de anşoa, 8 fileuri de peşte, 5-6 măsline fără sâmburi, o mână de pătrunjel, un căţel de usturoi, un ou, pesmet, făină, ulei de măsline, o lămâie
Mod de preparare: Tocăm mărunt usturoiul, fileurile de anşoa, măslinele şi pătrunjelul. Cu amestecul astfel obţinut ungem fileurile de peşte. Ulterior trecem bucăţile prin făină, apoi prin oul bătut şi apoi prin pesmet. Într-o tigaie încingem uleiul şi frigem şniţelele, iar când sunt gata le scoatem pe hârtie de bucătărie. Sărăm şi stropim cu suc de lămâie. Le putem servi simple sau cu cartofi prăjiţi.