Ingrediente: 5 ouă, 5 linguri de făină, 5 linguri de zahăr, 75 g unt, esenţa vanilie, un praf de sare, 250 g cremă fină de brânză de vaci, 100 g zahăr pudră, zahăr vanilat, 150 g zmeură proaspătă, 200 ml frişcă lichidă
Mod de preparare: Se prepară blatul mixând albuşurile cu un praf de sare apoi cu zahărul. Se încorporează şi gălbenuşurile frecate cu untul aflat la temperatura camerei, esenţa şi făina turnată în ploaie. Se toarnă aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie pentru copt şi se dă la cuptor. Când e gata, desprindem blatul copt de pe hârtie şi îl lăsăm să se răcească puţin apoi îl întoarcem invers. Între timp mixăm crema de brânză cu zahărul, apoi adăugăm jumătate din zmeură. Această umplutură o întindem pe blatul întors, repartizăm deasupra zmeură, apoi, ajutându-ne de hârtia de copt, rulam uşor şi dăm rulada la rece. Ulterior o decorăm cu frişcă şi zmeură proaspătă.