Ingrediente: o conopidă medie, cinci ciuperci mari sau 10 ciuperci mici, unt pentru călit, o lingură făină, pătrunjel, sare şi piper
Mod de preparare: Spălăm bine conopida şi o rupem în bucheţele, pe care le punem la fiert în apă cu sare. Spălăm ciupercile, le feliem şi le punem la călit cu unt timp de maximum 15 minute. Presărăm apoi făină peste ciuperci şi le stingem cu o cană din apa în care a fiert conopida. Le lăsăm să dea în clocot, apoi adăugăm şi bucheţelele de conopidă şi lăsăm totul să mai fiarbă încă 15 minute la foc mic. La final, înainte de a stinge focul, presărăm pătrunjel tocat, sare şi piper după gust.