Amânată de două ori din cauza pandemiei, Expoziția mondială Dubai 2020 a fost totuși deschisă la începutul lunii octombrie a anului trecut și se va închide la sfârșit de martie. În cifre, sunt peste 200 de țări care expun, în premieră, toate în pavilioane individuale, ce au considerat că au mai frumos și interesant de arătat lumii. Expoziția – prima de acest fel organizată vreodată în Orientul Mijlociu, este găzduită – cum altfel?, de Dubai, cel mai bogat dintre cele nouă emirate care constituie împreună Emiratele Arabe Unite (E.A.U.).
Organizare ca la carte
Complexul expozițional, întins pe 438 de hectare, se află la cincizeci de kilometri sud de oraș, pe autostrada care face legătura cu capitala E.A.U., Abu-Dhabi. O mare parte din această suprafață este ocupată de trei parcări uriașe, rămase aproape goale, din lipsa numărului estimat de vizitatori, pe motiv de pandemie. La expoziție se poate ajunge și cu metroul sau cu unul din sutele de autobuze puse la dispoziție de autorități, în speranța de a atrage publicul și de a permite cât mai multor oameni să viziteze și să admire munca uriașă depusă de organizatori.
Tema expoziției – „Connecting Minds, Creating Future” – a fost propusă tuturor expozanților care au adaptat-o la specificul național.
România se prezintă cu natură, muzică şi apă minerală
Practic este cu neputință de vizitat totul într-o zi, poate nici chiar în mai multe. Așa că vizitatorii categorisesc standurile în cele la care se stă la coadă și în cele în care nu se stă. Evident, sunt preferate primele. Standul României se află într-o poziție bună, relativ aproape de intrarea Sustainability, chiar după pavilionul tematic cu același nume. În interior, două fete foarte amabile și politicoase încearcă să suplinească sărăcia celor câteva tablouri, în copie, și a ecranului de mari dimensiuni, pe care rulează permanent imagini reprezentative din natura țării noastre. Mai putem găsi o creatoare de modă, care își promovează produsele, costume populare reinterpretate, și o pereche de muzicieni care cântă la pian și la vioară pe o mică scenă. Mai suntem reprezentați de un agent economic care își promovează apa minerală, iar vizitatorii pot primi un pahar plin, gratuit, să guste și să se minuneze. La fel ca standul României sunt cele mai multe, ale țărilor care au făcut efortul minim de a expune câte ceva, mai mult ca act de prezență.
Vizitatori atraşi cu delicatese şi tehnologie
La standul Ungariei, spre exemplu, aflat la mare distanță de cel românesc, se stă la rând. În față, un bărbat asiatic pregătește, la o tarabă, celebrul Kurtas Kolac, pe care le și vinde cu mult succes. Ungurii și-au aranjat pavilionul pe verticală, iar spre final, la fel ca alte standuri foarte căutate, își trec vizitatorii printr-o sală semisferică de proiecție multimedia, în care le arată ce au mai frumos la ei acasă. Și la standul Germaniei este aglomeraţie, se așteaptă și câte patruzeci de minute. Vizitatorilor li se cere să-și scrie numele, care este transmis unei piese de înaltă tehnologie de mărimea și forma unei cutii de chibrituri, pe care și-o pun la gât. Expoziția este găzduită de un pavilion mult mai mare, de cel puțin patru ori mai mare decât al țării noastre, și are multe elemente interactive, cu care vizitatorii pot interacționa pentru a-și face idee despre ceea ce au dorit germanii să sublinieze. Sunt concentrate în stand toate obsesiile UE referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră, de limitare a poluării și de producere de energie verde, din surse regenerabile. În final, sala multimedia depășește orice închipuire. Pe pereții transformați în ecrane apar numele tuturor vizitatorilor – grație cutiuțelor de chibrituri – , prinse într-o grafică menită să arate că, indiferent de națiune, suntem cu toții la fel și împărțim aceeași planetă.
Emiratele au cel mai mare pavilion
Pavilionul E.A.U. este, după cum era de așteptat, cel mai mare. Și aici se stă mult la coadă. Evident, șeicii nu s-au zgârcit la bani. Au fabricat inclusiv dune în miniatură, ca să arate că nu au uitat de unde au venit. Înainte de a părăsi pavilionul, vizitatorii sunt conduși printre culoare de paneluri cu programele de cercetare ale emiratelor, care merg de la cercetarea spațială, cu mini sateliți, până la studii genetice asupra cauzelor cancerului, sau preocupări privind reducerea gazelor cu efect de seră.
Cam la fel stau lucrurile cu toate celelalte pavilioane ale celor 191 de țări participante. Însă organizatorii au dorit să ofere participanților posibilitatea de a vinde produse specifice, punându-le la dispoziție chioșcuri frumoase, de bun gust, presărate de o parte și de alta a pavilionului central.
Dubaiul eclipsează totul
Însă mai impresionant decât tot acest efort este orașul-stat Dubai, cu autostrada sa cu douăsprezece benzi care îl traversează, cu turnurile sale, dominate de Burj al Califa, cea mai înaltă clădire din lume, măsurând peste opt sute de metri, de insulele artificiale, printre care și cea mai mare din lume, Palm Jumeirah, cu fântânile în care apa dansează pe muzică dintr-un repertoriu presetat (cea mai mare din lume, cum altfel?), Mall Dubai – din nou cel mai mare, Mall Emirates, care înglobează o pârtie acoperită de schi – de data aceasta nu cea mai mare, ci singura din lume, curățenia impecabilă a străzilor și lipsa aproape totală a infracțiunilor și totala lipsă de inhibiție a tinerilor, care sporovăiesc veseli la terase, îmbrăcați occidental sau în veșminte tradiționale jialabya și kefiah, pe cap. Toate acestea și multe altele fac din Dubai un oraș parcă desprins din viitor.
Mai liniștit și mai sobru este în schimb celălalt emirat, Abu Dhabi, care este și capitala E.A.U., găzduind un magnific palat prezidențial, cu clădiri și grădini, întins pe treizeci și opt de hectare, dar și una dintre cel mai mari și mai frumoase moschei din lume, ridicată de șeicul Zayed.
Desigur, viața în aceste emirate n-ar fi posibilă fără desalinizarea apei din Golful Persic, operațiune responsabilă pentru cam zece procente din emisiile de gaze cu efect de seră. Desalinizarea este posibilă datorită uriașelor resurse energetice, arse în centrale pentru obținerea electricității, deținute de Emirate.
Un alt factor vital care contribuie la prosperitatea acestor orașe stat (emiratele sunt în marea lor majoritate constituite din deșert, cu excepția unor mici oaze sau a unor localități industriale) sunt imigranții, al căror număr este estimat la cel puțin trei sferturi din populația totală a E.A.U, de aproximativ douăzeci de milioane de locuitori. Aceștia lucrează pe bază de contract și nu primesc niciodată cetățenia, nici ei, nici copiii lor. Nu au dreptul să dețină proprietăți, dar pot să-și cumpere dreptul de a locui într-un apartament – aflat în zone speciale, periferice, pentru nouăzeci și nouă de ani. E.A.U. oferă asistență medicală gratuită pentru nativi și, pentru un preț foarte mic, imigranților. Nativii nu plătesc utilități, chiar dacă au valori mici, spre exemplu un litru de benzină costă mai puțin de un sfert din prețul afișat la pompă în România. Imigranții obișnuiți sunt plătiți uzual cu una sau două mii de dolari, cu excepția constructorilor, care primesc mai puțin, dar li se asigură masă și casă. Specialiștii și experții au cu totul alte venituri. Există, desigur, inechități sociale majore și în E.A.U, dar unde nu sunt?
Datorită țițeiului și gazelor naturale, emiratele sunt colosal de bogate, iar emirii se confundă cu acestea, practic toate proprietățile sunt ale lor. În afară de avuții, unii dintre ei au avut atât minte cât și viziune pentru popoarele lor când epoca petrolului se va fi terminat, fie din cauza epuizării zăcămintelor, fie pentru că omenirea va găsi altceva. Așa că s-au apucat serios de construit o țară pentru următoarele generații.
Reportaj realizat de George LAZĂR