miercuri, martie 5, 2025
AcasăPulsExerciții de imaginație sălbatică

Exerciții de imaginație sălbatică

S-a făcut egzerciț într-un sat din giudeț, cu pompierii. Adică nu s-a întâmplat în realitate, numai de pregătim, iar scenariul era că plouă în draci și lumea fuge, case inundate, apele năvălesc etc. Lumea n-a fugit, ba chiar s-a distrat, că anu trecut a plouat de două ori, chiar dacă a umblat popii pe ulițe și s-a rugat fierbinte, afară tot fierbinte a rămas. Da egzercițu e bun, că până la urmă tot plouă, și când plouă, o să plouă mult deodată, dar puțin timp așa că tot degeaba. Ar mai trebui din astea, un exercițiu de cum ar fi dacă funcționarii nu te-ar pune să alergi după hârtii, altul în care poliția chiar prinde hoții, un altu în care politicienii nu mai ia șpagă. Bine, șansele sunt tot ca la ploaie, dar măcar facem scenarii.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.8 ° C
13.8 °
13.6 °
33 %
1kmh
1 %
mie
14 °
J
18 °
vin
16 °
S
16 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă e bun Fuego la farmacie, la mărțișoare se potrivește sigur.

EDITORIAL

Binecunoscuta zicală românească cu tichia de mărgăritar i se potrivește mănușă primarului Cosmin Andrei. Tocmai scriam zilele trecute despre neimplicarea și absenteismul lui din peisajul sufocant...

EPIGRAMA ZILEI

Popor român prins în capcană De bine cum să ai tu parte Când TikTok-ul îți e icoană Și Face Book-ul ți-e carte? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...