luni, martie 31, 2025
AcasăPulsMarius se întoarce, dezvoltarea la fel

Marius se întoarce, dezvoltarea la fel

După o perioadă de rugăciune și post, Marius de la pesedeu, supranumit Midnight Caller, a fost scos iar în stradă. S-a umblat pe străzi cu pliante și din alea, iar după această plimbare minunată Marius a anunțat iar că are grijă de oameni, nu se dă bătut și va continua dezvoltarea Botoșaniului. Normal, a aflat omul că îl pune iar nea Marcel pe liste și e bucuros, nu e nimic deosebit. Cum și colegii de alianță liberali anunță o mare dezvoltare, la un moment dat o să trebuiască să le zicem să se oprească, că deja nu mai putem circula prin târg de atâta dezvoltare. Noroc că auriștii nu știu ce să facă, iar useriștii încă se ceartă, că dacă mai băgau și ei niște dezvoltare, deja trebuia să ne mutăm.

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.6 °
75 %
1.8kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
8 °
vin
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...