Raluca, șefa de la procurori care a fost puțin condamnată penal, va mai lua și niște bani. Nu pentru condamnare, ci pentru că a muncit, împreună cu mulți alți magistrați care cică nu au fost plătiți corect. Drept pentru care s-au adresat instanței respectivii, ca să fie siguri că o să câștige. Așa că o să mai vină și un ban de acolo, pentru că munca-i muncă și trebe plătită, indiferent că mai faci și altele pe lângă muncă, alea se cheamă că le faci în timpul liber, chiar dacă ajungi la pârnaie pentru așa ceva, să nu confundăm munca cu distracția, nu?
Dreptate până la capăt
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Puls
Ne rămân valorile singure
Marius al nostru de la pesedeu n-a mai scris nimic de vreo două săptămâni. Ori l-a dat afară pe ăla de scria postări (în...
Puls
Spor la treabă
Constatăm cu tristețe că lucrările la terenul de joacă pentru alegători de la ieșirea spre Suceava au stagnat o dată cu sfârșitul clampaniei electorale...
Puls
Rotirea cadrelor
Cică șeful Marcel de la pesedeu a decis, dacă tot e pe făraș, că județele mai mici, cum e Botșeni, tre să aibă decât...
Puls
Precampanie scurtă de curaj
Candidatul prezidențiabil primar de București, Nicușor Dan, a făcut o vizită la Botșeni. N-a durat mult, a făcut o conferință mică de presă, că...
Puls
Chintesența politicii
Chiar dacă a intrat recent în politichie, Valeriu, preșul cejeului, dă dovadă că știe care-i treaba și cum să-și farmece alegătorii. Ultima ispravă a...
Puls
Cultura costă, dar merită
Prietenia între zonele țării se petrece și la Botșeni, unde un cetățean din Pașcani și o cetățeancă autohtonă organizează spectacole încruciș, ca să nu...
Puls
Cineva să plătească
De la regia de căldură vin facturi de zece ori mai mari, dar nu pentru abonați, că ei votează și au subvenție, ci de...
Puls
E greu când nu mai ești șefa la bani
Doinița de la pesedeu, fosta președintă de cejeu, în prezent senatoriță din motive de imunitate prezentă și viitoare s-a dus să se pozeze cu...
Puls
Protestăm, dar când are rost
Doamna Magda de la usereu a scris și ea pe feisbuc că e păcat să moară plante și animale la barajul ăla de la...
Puls
Există extremism
Deputatul de Botșeni (care nu e din Botșeni) ales pe lista de la SOS-ul doamnei care urlă a anunțat că se face independent. În...
Puls
Dacă voi nu mă vreți…
Managerul de la spital, luat pe sus de DNA s-a întors la muncă, pentru că cică nu mai e sub urmărire penală. Asta chiar...
Puls
Miroase, dar în altă parte
Cică pe lângă dulcele nostru târg, pe unde curge Dresleuca, a început să miroase a...amoniac, ca să rămânem la cuvinte frumoase. Fiincă lumea făcea...
Puls
S-a rezolvat, tre’ să ne batem între noi
Președintele Valeriu de la cejeu a găsit, se pare, rezolvarea la problemele cât casa lăsate de președinta Doinița la regia de apă. Și anume...
Puls
Faceţi loc la dinozauri
Ştiaţi că în parcul mare din Botşeni avem o rotondă a personalităţilor? Nici nu ne îndoiam că nu ştiţi. Da ştiaţi că fix alăturea...
Puls
Nu știm nimic, dar ceilalți știu
La procesul primarelui Cosmin a venit vremea să zică ce și cum martorii. Și a zis martorii, dar nu prea e bine. Că a...
Puls
Dacă nu vine muntele la Mahomed e nasol
Prefectul Dan a anunțat că vrea să facă schimbări. Așa că sedințoaiele de vorbit de la prefectură o să devină ședințe, că participă mai...
Botoșani
cer senin
-4.5
°
C
-4.4
°
-4.5
°
49 %
2.4kmh
7 %
vin
-5
°
sâm
0
°
Dum
2
°
lun
5
°
mar
4
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
În minunata și fascinanta noastră patrie, dacă adevărul s-ar juca de-a v-ați ascunselea, nu ar fi niciodată găsit, oricine l-ar căuta. Deși cumva cu...
EPIGRAMA ZILEI
Deși-i mereu colorat
În vopsele doctrinare,
Lumea s-a edificat
Că nu-i … de nicio culoare!
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...