duminică, aprilie 6, 2025
AcasăPulsCondiții speciale de clampanie

Condiții speciale de clampanie

Guvernoiul a decretat că se poate face clampanie electorală, chiar dacă pentru electorat nu e așa simplu, că-s reguli să nu se adune prea mulți să nu se contamineze. Totuși contaminarea este enefică în cazul partizilor politice, pentru că numai așa își pot păcăli poporul să-i voteze. Bun, se mai întâmplă să se ia unul și câte un mic virus cu acest prilej de ocazie, dar democrația se face cu sacrificii. Ca să se se evite chestia cu virusul, este recomandat ca, înainte de fiecare miting, să se cânte imnul de stat sau să se rostească o rugăciune, în funcție de partid și doctrină. Pentru orice eventualitate, participanții pot păstra în buzunar și o sticluță cu apă sfințită sau măcar una cu rachiu cu care să-și testeze din când în când mirosul, dar mai ales gustul.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
3.9 °
3.6 °
71 %
4kmh
96 %
D
5 °
lun
5 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...