joi, aprilie 10, 2025
AcasăPulsCum să împaci pe toată lumea cu calm și înțelepciune

Cum să împaci pe toată lumea cu calm și înțelepciune

Oamenii de la Mitoc, unde-ngheață apa-n toc, au venit nu de mult cu mașinile din dotare, claxonând furios, la cejeul condus dumnezeiește de nea Costică, să ceară drumuri, că cele pe care merg nu se mai pot chema așa. Nea Costică a fugit și s-a ascuns pe undeva, să scape de chelfăneală, dar s-a sfătuit cu primarele pesedist din acel loc și au hotărât, ca să mai potolească lumea, să le facă o sală de sport. În acest fel oamenii își vor putea striga nemulțumirea în sală, la ei acasă, fără a fi nevoiți să bată drumul plin de gropi până la nea Costică. În plus, adică ce rămâne de la sala de sport, merge la partid, dar maxim jumătate, hai, cel mult trei sferturi și în nici un caz chiar totul.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.8 ° C
3.8 °
3.6 °
80 %
2.9kmh
87 %
mie
4 °
J
3 °
vin
6 °
S
7 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...