luni, decembrie 23, 2024
AcasăPulsDoamna vice să ne trăiască

Doamna vice să ne trăiască

După ce Dragnea i-a întrebat la congres pe colegii lui de partid dacă vor ca el să mai fie preşedinte, pesedeii au plâns puţin, ca să vadă vecinii de scaun, apoi s-a trecut la alegeri de vicepreşedinţi. Printre învingători este şi senatoarea Doiniţa din Botşeni. Probabil a avut mari emoţii, dacă va fi aleasă, mai ales că a candidat singură, că aşa e la ei la partid. Emoţiile o să mai ţină o vreme, după care o să facă şi ea nişte liste de membri locali pe care să îi jepeze din pesedeu, aşa, pentru siguranţă. Nu spui cine, persoană importantă, da’ becher. Abia după ce pleacă elementele duşmănoase va începe Botoşaniul să se dezvolte multilateral. Aşa că nu vă îmbulziţi, doamna Doiniţa atâta grijă are, să o ducem noi bine.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-1.7 ° C
-1.2 °
-1.7 °
93 %
1.9kmh
100 %
lun
2 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
2 °
vin
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...