luni, martie 31, 2025
AcasăPublicitate”Buzunar de subdezvoltare”, Botoșaniul are nevoie de măsuri speciale!

”Buzunar de subdezvoltare”, Botoșaniul are nevoie de măsuri speciale!

În România există mai multe Românii, iar România noastră, a botoșănenilor rămâne printre cele mai sărace. Că suntem săraci auzim de peste 30 de ani și aproape că ne-am obișnui cu asta, dacă n-ar fi valurile de tineri care pleacă în fiecare an din Botoșani, atât în afara țării, cât și în alte zone ale țării. Acolo unde oportunitățile sunt mai multe și mai bănoase.

Am sperat cu toții ca, odată cu trecerea timpului, să se mai schimbe situația. Să vedem bunăstarea și pe meleagurile botoșănene. Am sperat că fondurile europene, măcar, vor ridica nivelul de trai al botoșănenilor. În realitate, însă, județul se luptă încă să aibă apă, canalizare, gaz și chiar curent electric, deși au trecut peste 30 de ani de la Revoluție. Zonă industrială, transport civilizat și nepoluant, servicii sociale, viață culturală, divertismentul, sunt la limită, unele lipsind cu desăvârșire, altele, cât să nu poți spune că nu sunt. Apă curată la robinete, stații de transport curate și dotate cu ecrane care să-ți spună în câte minute poți pleca spre destinația ta? Magazine cu produse de la marile branduri naționale și internaționale?  Sunt vise frumoase pentru botoșăneni, în condițiile în care tu încă îți rupi mașina pe străzile neasfaltate cu anii. Am fost și am rămas în fruntea tuturor topurilor negative, atât din țară, cât și din Europa și în coada tuturor topurilor pozitive. Atât au știut să facă pentru noi politicienii acestui județ, în toți acești ani. PSD și PNL deopotrivă, au avut alte interese decât cele ale județului. Iar România din București nu vede și România din Botoșani.

 

Fondurile UE au mărit diferențele

Botoșaniul era sărac și imediat după Revoluție, de aceea ministrul Octav Cozmâncă a încercat crearea unei zone defavorizate care să impună o serie de măsuri de sprijinire și dezvoltare. Alte probleme, însă, au fost mai importante pentru România din București, astfel încât măsurile pentru Botoșani nu s-au mai luat.

Odată cu intrarea în UE, a mai apărut un fenomen. Diferențele de dezvoltare dintre zonele țării au crescut și mai tare, pentru că și accesarea fondurilor europene s-a făcut în mod diferit. În loc să vedem acordarea unor punctaje suplimentare autorităților din județele sărace, am asistat la o diferență acerbă de accesare a fondurilor europene. Potrivit raportărilor făcute de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, județul Botoșani, în ceea ce privește doar fondurile europene accesate în perioada 2014-2020, este pe penultimul loc în Moldova, cu 2 miliarde de lei. Nu Vasluiul este pe ultimul loc, ci Neamțul, cu 1,4 miliarde de lei, un județ care își asigură dezvoltarea, însă, prin resursele silvice și culturale. Iașiul, are o accesare de aproape 10 miliarde, Bacăul – de 6 miliarde, Suceava de peste 4 miliarde de lei, în timp ce Vasluiul a beneficiat de finanțări europene de peste 3,1 miliarde.

Ultima dată în 2021 experții din țară, dar și din afară, atrăgeau atenția că există ”buzunare de subdezvoltare” ce trebuie ajutate mai mult decât celelalte, iar Botoșaniul era clar unul dintre ele. Culmea este că pentru alte zone s-au mai găsit soluții, așa cum este Programul Regional Vest, unde există anumite apeluri de proiecte dedicate doar celor două județe mai puțin dezvoltate, Caraș-Severin și Hunedoara, Pentru Botoșani, însă, astfel de măsuri nu s-au luat.

Județul Botoșani are nevoie urgentă de măsuri suplimentare luate de București, la inițiativa politicienilor din Botoșani. Este nevoie de declararea unei zone economice speciale, cu facilități fiscale și infrastructură de utilități, pentru atragerea investitorilor. Este nevoie urgentă de realizarea Autostrăzii Moldovei pe care eforturile lui Cătălin Drulă a făcut-o posibilă ca finanțare și proiect. Este nevoie de Autostrada Unirii, care să lege Botoșaniul cu Vestul țării.

USR și Alianța Dreapta Unită va solicita urgentarea acestor investiții. Va solicita măsuri speciale pentru o zonă specială așa cum este Botoșaniul. Buzunarul de subdezvoltare trebuie transformat cât mai urgent într-un buzunar de recuperare.

Însă pentru a putea face acești pași, Alianța Dreapta Unită are nevoie de prezența în Consiliul Județean! Votați Dreapta Unită pe 9 iunie și haideți să cerem măsuri reale de dezvoltarea județului nostru!

Puterea este în votul fiecăruia dintre noi! Votați Dreapta Unită pentru Consiliul Județean Botoșani!

Schimbă Calea Botoșaniului!

 

Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale “Dreapta Unită”) și postat de Asociatia Monitorul de Botosani. Cod unic de identificare 21240009

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
73 %
2.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
6 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...