luni, martie 31, 2025
AcasăPublicitateAPEL LA RAȚIUNE (video)

APEL LA RAȚIUNE (video)

Dragi botoșăneni, de orice culoare și simpatie politică ați fi,

Spre bucuria noastră a plouat – era nevoie, era secetă -, a plouat bine, dar nu în șuvoaie, nu calamitând, nu inundând case și gospodării, adică a plouat normal. Numai că bucuria unora s-a dovedit a fi necazul altora, în cazul acesta a d-lui Andrei, om harnic doar la vorbe și la asfaltări făcute să țină până la prima ploaie.

În concret, ieri spre dimineață mă trage cineva de mânecă și îmi arată un videoclip care avea nu mai puțin de 50.000 de vizualizări pe rețelele sociale din Botoșani. Ce mi-a fost dat să văd ochilor a fost ca o palmă dată peste obraz, fiind intrigat și simțindu-mă, din nou, păcălit pe față de vorbe și promisiuni ușoare. Am văzut în imagini cum o porțiune de asfalt de la intersecția străzilor Aleea Humulești cu Grăniceri, care a fost turnat doar cu o zi înainte, a fost crăpată și exfoliată după această normală ploaie.

E un adevărat studiu de caz, elocvent pentru neseriozitatea și minciunile din spatele promisiunilor și explicațiilor rapide ale dlui Andrei.

Pe acest exemplu de lucrare executată în viteză electorală, vă rog să vă întrebați și să judecați singuri:

  • Cât de bine sunt efectuate toate lucrările acestea heirupiste din perioada de (pre)campanie?
  • Cât de mult vor dura în fapt șantierele din școli? Adică, cu cât va fi prelungit termenul de execuție pus acum pe tarabă după ce alegerile vor fi trecut?
  • Cât de sigure sunt aceste lucrări ale d-lui Andrei, care mai mult stă cu ochii pe calendarul electoral decât pe respectarea proiectelor și recepționarea corectă a lucrărilor? Și mă refer la siguranța rutieră, la rezistența materialelor și a construcțiilor (școli, o repet), adică la siguranța publică, dragi prieteni.

Nu cred că trebuie să rămânem pasivi și doar să numărăm erorile acestui om, rezultate din tactici care nu au nimic de a face cu gospodărirea orașului, darămite cu dezvoltarea lui. Pentru că, ceea ce am văzut ieri nu este decât vârful icebergului, așa cum noi tot spunem de ceva vreme.

Trebuie să fim raționali, și să înțelegem exact cu ce avem de-a face. Peste o săptămână votăm, iar viața noastră din următorii 4 ani va fi așa cum decidem acum.

Cătălin Flutur

PS: În urmă cu mulți ani, am văzut prin niște comune vasluiene uitate de lume câteva capete de drum de țară începute în campanie și lăsate de izbeliște imediat după aceea. Peisajul acesta trist începe să se înfiripe și în Botoșaniul nostru.

Comandat de PNL Botosani, Postat de Asociatia Monitorul de Botosani, Cod AEP- 21240015

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
73 %
2.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
6 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...