marți, aprilie 1, 2025
AcasăProgram TVVineri 05 iulie

Vineri 05 iulie

Hbo 20:00

Mașinării infernale 2018

Cu Hugo Weaving, Robert Sheehan, Stephen Lang, Jihae, Hera Hilmar. La mii de ani după ce civilizația a fost distrusă de un eveniment cataclismic, omenirea s-a adaptat, și și-a dezvoltat un nou mod de a trăi. Acum, orașe gigantice mobile cutreieră Pământul, prăduind nemilos orășelele mai mici pe tracțiune. Tom Natsworthy (Robert Sheehan), care se trage din pătura de jos a marelui oraș pe tracțiune, Londra, se vede nevoit să lupte pentru propria supraviețuire după ce dă peste o fugară extrem de periculoasă – Hester Shaw (Hera Hilmar). Cei doi, atât de diferiți, încât drumurile lor nu ar fi trebuit să se încrucișeze niciodată, formează o alianță imposibilă care va schimba viitorul omenirii.

Warner tv 20:30

Marea mahmureală 2009

Cu Ed Helms, Zach Galifianakis, Bradley Cooper. Cu două zile înainte de nuntă, Doug și trei prieteni ai lui merg până la Las Vegas pentru o binemeritată petrecere a burlacilor. După o noapte de pomină, din care nu-și mai aduc aminte nimic, prietenii găsesc în baie un tigru, iar în șifonier un bebeluș de șase luni! Cu un Doug dat dispărut, cei trei vor fi nevoiți să reia traseul din noaptea trecută pentru a-și da seama ce s-a întâmplat și pentru a-l face pe mire să ajungă la timp la nuntă.

Film now 20:00

Mad Max: Drumul furiei 2015

Cu Tom Hardy, Charlize Theron. Creatorul legendarei francize „Mad Max”, George Miller ocupă din nou scaunul regizoral și aduce, din mai, pe marile ecrane „Mad Max: Drumul Furiei”, o nouă incursiune în universul exploziv al lui Max Rockatansky. Urmărit de un trecut turbulent, Mad Max prefera să călătorescă de unul singur și să nu iși facă prieteni. În ciuda convingerilor sale, se alătură unui grup de supraviețuitori ai deșertului, conduși de implacabila luptătoare Imperator Furiosa. Aceștia sunt urmăriți permanent și atacați de tiranul Immortan Joe care îi suspectează că i-au furat cea mai de preț posesie.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
94 %
0.5kmh
100 %
lun
11 °
mar
16 °
mie
9 °
J
7 °
vin
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...