Warner tv 20:00
Magnolia 1999
Cu Tom Cruise, Julianne Moore, Philip Seymour Hoffman, John C. Reilly. La doi ani dupa ce a dat lovitura cu “Jurnalul unei vedete de filme porno”, Paul Thomas Anderson repeta figura cu acest film demential, aproape imposibil de asimilat unui gen anume. Drama psihlogica, poveste moderna, fantezie urbana, comedie neagra? Orice ar fi Magnolia poarta amprenta geniului caustic al lui Anderson care se pricepe sa descrie cu umor si sensibilitate incertitudinile vietii si vicisitudinile iubirii in societatea noastra bantuita la orice pas de cele mai neasteptate… coincidente.
Prima tv 20:00
Jackie 2016
Cu Peter Sarsgaard, Natalie Portman, John Hurt, John Carroll Lynch. Filmul urmărește drama Primei Doamne a Statelor Unite în cele patru zile de după asasinarea președintelui John F. Kennedy, petrecută în 1963, în Dallas. Este o perioadă pe care Jackie avea s-o descrie ca cea în care a pierdut “iubirea vieții sale”, dar a câștigat “dragostea unei întregi națiuni”.
Pro Cinema 20:30
Marele jaf 2011
Cu Ashley Judd, Patrick Dempsey, Pruitt Taylor Vince, Tim Blake Nelson. Flypaper, în care are loc un jaf de bancă, are porția lui de violență și explozii, alături de umor și romantism. Tripp Kennedy (Dempsey) intră într-o bancă aproape de ora închiderii, tocmai când două bande diferite încearcă s-o jefuiască. În timpul unor schimburi de focuri, Tripp încearcă s-o protejeze pe Kaitlin, o casieriță a băncii de care s-a îndrăgostit. Când sistemul de securitate al băncii pornește operațiunea de închidere la sfârșitul zilei, toată lumea este închisă în clădire, acest fapt ducând la un joc comic de-a șoarecele și pisica.
Antena 1 22:00
Teambuilding 2022
Cu Șerban Pavlu, Matei Dima, Anca Dinicu, Cosmin Micutzu Nedelcu, Nicu Banea, Vlad Ianus, Ionuț Rusu, Anca Munteanu. Emil (Matei Dima) lucrează prea mult. Asta îi reproșează superiorii săi din corporația PLM Global. Astfel, pentru a-i mai tempera energia, domnul Oprea (Șerban Pavlu) îl promovează “pe orizontală” și îl face team-leader în departamentul de call center – ingrații corporației, unde liderul neoficial este morocănosul Horia (Micutzu). Emil nici nu apucă bine să se integreze, că domnul Oprea vine cu o nouă propunere: să restructureze tot departamentul de call center și să-i înlocuiască cu inteligență artificială. Emil îi propune un pariu: dacă îi aduce Cupa Veseliei, cupa din teambuildingul anual care nu a fost niciodată câștigată de bucureșteni, veșnic victorioși fiind ardelenii, Oprea va păstra departamentul. Dacă nu, îi dă afară pe toți. Astfel, Emil, împreună cu colegii săi, Lorena (Anca Dinicu), Horia (Micutzu), Onel (Nicu Banea), Dorina (Anca Munteanu) și Șerbănel (Vlad Ianuș), pleacă la munte în primul lor teambuilding unde se vor bate pentru Cupa Veseliei cu echipele PLM Global din Ardeal, Moldova și Oltenia. Dacă la birou se comportau decent, în teambuilding este dezlănțuire maximă, iar Emil nu reușește să-i țină în frâu pe colegii săi “scăpați de acasă”. Oare cine va lua cupa anul acesta?