Warner tv 20:30
Închisoarea îngerilor 1994
Cu Morgan Freeman, Tim Robbins. Anul 1947. Andy Dufresne, un tânăr bancher, este condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea soției și a amantului acesteia, deși Andy declară că este nevinovat. În închisoare, Andy il întâlnește pe Red, un bărbat de culoare închis de 20 de ani. Andy va pune la cale un ingenios plan de evadare, dar și de pedepsire a tiranicului director al închisorii.
Naţional tv 21:00
Sechestraţi în larg 1992
Cu Steven Seagal, Tommy Lee Jones, Gary Busey, Erika Eleniak. În “Sechestrați în larg”, Seagal personifică un bucătar pe nume Casey Ryback, dar nu unul banal, ci fost luptător în Marina militară, în conflictele din Vietnam, Orientul Mijlociu și Panama, unde a câștigat numeroase decorații. La bordul vasului Missouri – cândva cea mai redutabilă navă de război, aflată acum pe ultimul drum către un port din Pacific unde va fi dezafectată – Ryback, cei câțiva membri ai echipajului și Căpitanul Adams trebuie să dejoace planul diabolic pus la cale de doi militari corupți și psihopați. Unul este periculosul William Strannix, un ex-agent CIA, pe care foștii colegi au ordin să-l elimine; celălalt este chiar comandantul secund, Krill, un tip care se duce la oficiul poștal și împușcă 20 de oameni pentru că e nefericit.
Cinemax 21:00
Bohemian Rhapsody 2018
Cu Mike Myers, Lucy Boynton, Rami Malek, Tom Hollander, Gwilym Lee. Bohemian Rhapsody (2018) este o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii lor și a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury, care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock. În cadrul concertului caritabil „Live Aid” din 1985, trupa a hipnotizat stadionul Wembley din Londra și audiența TV la nivel mondial cu hituri precum „We Will Rock You” și „Radio Ga Ga”. Trupa a continuat să concerteze și să înregistreze chiar și atunci când sănătatea lui Mercury s-a deteriorat. În 1991, la o zi după ce a recunoscut public că are SIDA, Mercury a decedat din cauza bolii sale la vârsta de 45 de ani.