miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăProgram TVJoi 22 decembrie

Joi 22 decembrie

Cinemax 21:00

Totul despre mama mea 1999

Cu Cecilia Roth, Marisa Paredes, Candela Peña. Grecii spun că doar o femeie care și-a spălat ochii cu lacrimi poate să vadă limpede. Dar pentru Manuela, acest adevăr nu mai este valabil. În noaptea în care o mașină i-a ucis fiul, Esteban, și-a plâns toate lacrimile, până la capăt. Departe de a vedea limpede, pentru ea trecutul și prezentul s-au contopit în bezna durerii.În acea noapte, pe un scaun de spital, citea ultimele rânduri scrise de fiul său într-un jurnal de care nu se despărțea niciodată: “Azi dimineață m-am uitat prin camera mamei mele și am găsit un vraf de poze. Toate aveau o jumătate lipsă. Tatăl meu, bănuiesc. Am impresia că și din viața mea lipsește aceeași jumătate. Vreau să-l regăsesc, nu mă interesează cine este sau cum s-a purtat cu mama. Nimeni nu are cum să-mi ia acest drept numai al meu.

 

Pro cinema 20:30

Doamna Doubtfire,tăticul nostru trasnit 1993

Cu Robin Williams. Dupa ce actorul Daniel Hilliard (Robin William) pierde custodia celor trei copii ai sai in favoarea fostei lui sotii Miranda (Sally Fields), el se deghizeaza intr-o respectabila si fermecatoare doamna in varsta, isi da numele de Doamna Doubtfire si vine la fosta lui locuinta sa se angajeze ca bona pentru a fi astfel mai aproape de copiii lui.Scenele cele mai spumoase ale filmului provin din faptul ca, de cele mai multe ori, Daniel trebuie sa fie in doua locuri in acelasi timp, o data ca el insusi si o data ca Doamna Doubtfire, fiind nevoit sa-si schimbe infatisarea foarte repede si sa faca tot felul de acrobatii pentru a nu fi descoperit.

 

Pro tv 20:30

Femeia fantastică 2017

Cu Gal Gadot, Chris Pine. Înainte de a deveni Wonder Woman, Diana a fost prinţesa din Amazon, crescută într-un paradis izolat şi antrenată pentru a fi invincibilă în luptă. În momentul în care un pilot american se prăbuşeşte pe ţărmul insulei sale şi o avertizează că urmează să izbucnească un război care va zdruncina lumea, Diana decide să renunţe la liniştea căminului său, convinsă că intervenţia ei poate opri ameninţarea. Luptând alături de omenire într-un război menit să oprească toate războaiele, Diana îşi va descoperi marile puteri şi adevăratul său destin.

 

Film now 20:00

Crăciunul la palat 2018

Cu Merritt Patterson, Andrew Cooper, Brittany Bristow. În timp ce planifică un concurs de Crăciun pentru regatul San Senova, coregrafa Katie și regele Alex se îndrăgostesc. Dar oare oamenii din regat îi vor permite regelui să se însoare cu o străină?

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
86 %
4.5kmh
100 %
mie
10 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...