joi, aprilie 10, 2025
AcasăProgram TVRecomandări vineri, 21 ianuarie

Recomandări vineri, 21 ianuarie

Tvr1

22,10 Cuscrii (comedie 2003) Cu: Michael Douglas, Albert Brooks, Ryan Reynolds.

Steve Tobias şi Jerry Peyser n-au absolut nimic în comun, în afară de faptul că fiul lui Steve şi fiica lui Jerry urmează să se căsătorească. Jerry, un podolog blajin şi manierat, descoperă întâmplător, în timpul unei întâlniri la cină, că Steve este agent CIA sub acoperire, implicat într-o afacere complicată cu submarine ruseşti şi traficanţi de arme. Prinşi în vâltoarea evenimentelor, cei doi viitori cuscri devin eroii unor escapade de pomină, cu FBI-ul pe urmele lor.

Antena 1

20.30 Curierul ( actiune 2002) Cu: Jason Statham.

Frank Martin, fost membru al Fortelor Speciale, duce o viata linistita in Franta, pe malul marii Mediterane. Pentru a-si castiga existenta, Frank isi ofera serviciile de curier special celor care il solicita. Mai exact, transporta colete – inclusiv umane – dintr-un loc intr-altul, fara a pune intrebari. Pentru a-si duce la bun sfarsit misiunile misterioase si, uneori, periculoase, Frank are niste reguli proprii, pe care nu le incalca niciodata !

PrimaTv

22:30 Părintele speranță (comedie 2005) Cu: Bud Spencer .

Padre Speranza este chemat de parintele Leonardo, preotul unei inchisori, sa-i tina locul pentru o perioada si sa rezolve neregulile care au loc acolo, mai ales dupa ce preotul a fost amenintat si chiar batut ca sa nu faca uz de informatiile pe care le detine. Sfidand total tensiunea instaurata si amenintarile la adresa sa, Padre Speranza este gata sa infrunte mafia.

ProTv

22:30 Bourne: Ultimatum (actiune 2007) Cu Matt Damon, Julia Stiles.

Bourne nu voia decat un lucru: sa dispara. Dar iata ca urma ii este luata iarasi de cei care l-au transformat intr-un spion si un asasin. Dupa ce si-a pierdut memoria si singura femeie pe care a iubit-o, Bourne va trebui sa infrunte o noua generatie de ucigasi profesionisti, gata de orice pentru a-l elimina. Indiferent la atacurile lor, el isi continua calatoria in cautarea propriului trecut. Iar asta il poarta in toata lumea, de la Moscova la Paris si de la Londra in Tanger.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
3.4 ° C
4.6 °
3.3 °
72 %
0.5kmh
100 %
J
4 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...