CINEMAX
21:00 Nașul III (Polițist, SUA, 1990) Cu: Al Pacino, Diane Keaton, Talia Shire, Andy Garcia, Eli Wallach
Una dintre cele mai interesante saga din istoria filmului continuă!
În această ultimă parte a trilogiei despre familia Corleone, Al Pacino joacă rolul lui Michael, liderul puternic al familiei. La cei 60 de ani ai săi, Michael e dominat de două pasiuni: să-și elibereze familia de crime și să găsească un succesor potrivit. Succesorul ar putea fi pătimașul Vincent (Andy Garcia), dar el ar putea fi, de asemenea, și cel care schimbă dorința lui Michael de a face afaceri legale
FILM NOW
20:00 Seberg (2019 Thriller) cu Kristen Stewart, Zazie Beetz, Margaret Qualley, Gabriel Sky
Inspirat de evenimentele adevărate, Against All Enemies spune povestea frumoasei actrițe și reprezentante a “Noului val francez” (French New Wave ), Jean Seberg, care la sfârșitul anilor 1960 a fost vizată de programul ilegal de supraveghere FBI COINTELPRO (Counter Intelligence Program, care a avut ca scop investigarea, intimidarea și destrămarea organizațiilor politice disidente din Statele Unite).
PRO CINEMA
20:30 Apocalipsa androizilor (thriller 2006) Cu: Wendy Anderson, Scott Bairstow, Ian Black
In viitor, supravietuirea omenirii va ajuge sa depinda de prietenia neobisnuita dintre un om si un android in acest thriller SF in regia lui Paul Ziller (Solar Attack). Android Apocalypse este incarcat cu multa actiune, o interpretare buna si efecte speciale cel putin la fel de bune, ceea ce il face, pentru fanii unor filme ca Cyborg si Solo, un film care trebuie vazut.
PRO TV
00:00 Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat (comedie 2012, cu: Chris Brown, Gabrielle Union, Kevin Hart, Michael Ealy
Cartea “Poartă-te ca o doamnă, dar gândește ca un bărbat” a apărut în 2009 și a făcut vâlvă în lumea întâlnirilor romantice. Autorul le destăinuie reprezentantelor sexului frumos ce cred bărbații despre dragoste, relații și intimitate. Numai că pentru patru tinere popularul volum va ridica o mulțime de probleme: iubiții lor se hotărăsc să le joace o festă când își dau seama că li s-au băgat pe sub piele datorită sfaturilor din volum!