vineri, aprilie 11, 2025
AcasăProgram TVJOI, 17 SEPTEMBRIE

JOI, 17 SEPTEMBRIE

20.30 ANTENA 1

Logan (acţiune, SUA 2017) Cu: Hugh Jackman, Patrick Stewart, Dafne Keen

Suntem în 2029. Mutanţii au dispărut – sau sunt pe cale să dispară. Un Logan izolat, deznădăjduit, care îşi pierde zilele bând, ascunzându-se într-o zonă îndepărtată a graniţei cu Mexicul, făcând rost de mărunţiş lucrând ca șofer. Companionii lui în exil sunt proscrisul Caliban şi un Profesor X suferind, a cărui minte singulară este îmbolnăvită de crize care se înrăutăţesc. Dar încercarea lui Logan de a se ascunde de lume şi de moştenirea să ia sfârșit brusc când o femeie misterioasă apare cu o solicitare urgentă – că Logan să aibă grijă de o tânără extraordinară, astfel încât că aceasta să fie în siguranţă. Curând, se vor produce încleştări, deoarece Logan trebuie să facă faţă forţelor întunecate şi unui ticălos din trecutul său într-o misiune pe viaţă şi pe moarte, misiune care îl va direcţiona pe luptătorul uitat de vreme către un drum ce îl va conduce spre împlinirea destinului său.

 

22:30 PRO CINEMA

Sahara (coprod,, SUA, 2005) Cu: Matthew Mcconaughey, Steve Zahn, Penelope Cruz, William H. Macy, Rainn Wilson, Delroy Lindo, Lambert Wilson, Lennie James, Robert Cavanah

Exploratorul Dirk Pitt (Matthew McConaughey) şi amicul său Al Giordino (Steve Zahn) pornesc în avetura vieţii lor, încercând să găsească o comoară în Sahara, una dintre cele mai periculoase regiuni din Africa.

 

 

20:00 HBO

Sindromul post-divorț (Comedie, SUA, 2013) Cu: Adam Scott, Richard Jenkins, Catherine O’Hara, Amy Poehler, Mary Elizabeth Winstead

Filmul îl urmărește pe Carter, un bărbat care a trecut cu bine peste divorțul părinților săi atunci când el era mic. Supraviețuind nebuniei divorțului, Carter are acum o carieră de succes și o prietenă înțelegătoare. Dar când fratele lui mai mic se logodește, Carter trebuie să se descurce cu părinții lui care nu se înțeleg deloc și cu noii lor parteneri pentru nuntă și, astfel, haosul din copilăria lui se întoarce aducându-l totodată și pe terapeutul său nebunatic.

 

22:50 CINEMAX

Școala sub teroare (Horror, SUA, 1998) Cu: Jordana Brewster, Clea Duvall, Josh Hartnett, Jon Stewart, Elijah Wood

hȘcoala sub teroare” spune o poveste din dărăpănatul Herrington High, locul unde o școală este preluată de creaturi extraterestre. Studenții de aici se vor confrunta cu o realitate terifiantă deoarece vor descoperi că toți profesorii lor vin, la propriu, de pe altă planetă. În scurt timp, este clar că puterea paraziților ce controlează mințile se răspândește rapid, punând stăpânire pe tot ce mișcă. Cu toate acestea, aici există niște studenți care nu știu ce este teama și sunt pregătiți să treacă la acțiune. Astfel, salvarea lumii de sub dominația străină ajunge să stea în puterea unui grup format din singuratici, tocilari și sportivi.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
-1 ° C
1.6 °
-1.1 °
83 %
3.6kmh
100 %
J
-1 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...