16:20 FILM NOW
Reţeaua (acţiune, SUA, 1995) Cu: Sandra Bullock, Jeremy Northam
Internetul face totul posibil. Cyber-spațiul este a opta minune a lumii. Nu și pentru Angela Bennet, o expertă în computere pentru care pasiunea pentru universul digital se transformă în cel mai negru coșmar al vieții ei. Într-o zi, în timp ce se află în fața monitorului, Angela dă din întâmplare peste niște informații guvernamentale strict secrete. Fără să dea prea mare importanță aceastei descoperiri, Angela pleacă în Mexic într-o vacanță pe care și-o planificase de mult. Când se întoarce în SUA, descoperă că prietenul ei cel mai apropiat murise în condiții suspecte. Mai mult, numele și adevărata ei identitate au fost șterse și pe toate monitoarele poliției numele ei figurează pe lista FBI cu cei mai căutați criminali din America. Angela își dă seama că este victima unei conspirații.
22:30 CINEMAX
Iarna trădării (Dramă, Danemarca, 2017) Cu: Elliott Crosset Hove, Simon Sears, Victoria Carmen Sonne, Lars Mikkelsen, Peter Plaugborg
Povestea urmărește doi frați care lucrează într-un mediu dur, într-o comunitate minieră rurală. Emil, fratele mai mic, este un străin, un ciudat, a ales singurătatea și este acceptat de ceilalți doar datorită fratelui mai mare, Johan. Emil își dorește să fie dorit și iubit. Când un coleg se îmbolnăvește, Emil și alcoolul de contrabandă pe care îl face sunt principalii suspecți. În timp, o confruntare violentă izbucnește între el și comunitatea minieră. În același timp, Emil se simte trădat de fratele lui când află că o vecină, Anna, pe care el o place, îl alege pe fratele mai mare. Răzbunarea, singurătatea și lipsa iubirii acaparează această odisee modernă.
18:20 HBO
Alpha (Aventuri, SUA, 2018) Cu: Kodi Smit-McPhee, Jóhannes Haukur Jóhannesson, Jens Hultén, Natassia Malthe, Leonor Varela
O aventură epică din timpul ultimei ere glaciare, filmul spune o poveste fascinantă care aruncă o lumină asupra originilor celui mai bun prieten al omului. În timpul primei sale vânători, considerată o inițiere a celui mai de elită grup al tribului său, un tânăr este rănit și e considerat mort după ce o vânătoare de bizoni se termină groaznic. Trezindu-se rănit, singur și departe de satul său, el trebuie să învețe să supraviețuiască și să navigheze prin sălbăticia aspră și neiertătoare. Îmblânzind fără tragere de inimă un lup abandonat de haita lui, cei doi învață să se bazeze unul pe celălalt ca să vâneze, devin aliați și fac față nenumăratelor pericole ca să-și găsească drumul spre casă înainte ca iarna neiertătoare să sosească.
22:45 PRO CINEMA
Northmen: ultimii vikingi (acţiune, 2014) Cu: Charlie Murphy, Ed Skrein, James Norton, Tom Hopper, Ryan Kwanten, anatole Taubman, Leo Gregory
Alungaţi din propria ţară, un grup de vikingi pornesc spre Britania sub comanda lui Asbjörn (Tom Hopper), cu intenţia de a prăda şi jefui mănăstirile de comori, cu care să îşi răscumpere libertatea. Din cauza unei furtuni violente vikingii naufragiază pe coasta Scoţiei. Singura lor şansă de supravieţuire este să ajungă la aşezarea daneză Danelaw. Pe drum, vikingii o iau prizonieră pe fiica regelui Dunchaid şi profită de acest lucru pentru a obţine o recompensă uriaşă. Regele Dunchaid refuză recompensa şi strânge o armată împotriva lor. Călugărul Conall le iese în cale şi încearcă să îi ajute să scape de armata care este pe urmele lui. Conduşi de călugăr, călătoria vikingilor se transformă într-o cursă contracronometru, o vânătoare pe viaţă şi pe moarte.