22:05 CINEMAX
Oameni ca noi (Dramă, SUA, 2012) Cu: Chris Pine, Elizabeth Banks, Michael Hall D’Addario, Michelle Pfeiffer, Olivia Wilde
O dramă despre un tânăr agent de vânzări care află că tatăl său a murit subit. Împotriva dorinței sale, Sam e chemat acasă, unde trebuie să definitiveze succesiunea și să se reîmpace cu familia sa înstrăinată. În timp ce-i îndeplinește celui dispărut ultimele dorințe, Sam descoperă un secret tulburător care îi dă peste cap toate planurile: are o soră de 30 de ani de care habar nu avea. În timp ce relația lor progresează, Sam e forțat să reconsidere tot ce a crezut vreodată despre familia sa – și, în același timp, să-și reexamineze propriile sale alegeri
20:00 HBO
În întuneric (Dramă, Germania, 2017) Cu: Diane Kruger, Denis Moschitto, Johannes Krisch, Samia Chancrin, Numan Acar
Viața Katjei se destramă brusc atunci când soțul ei, Nuri, și fiul lor, Rocco, sunt uciși într-un atac cu bombă. Prietenii și familia încercă să-i ofere tot sprijinul de care are nevoie și Katja reușește astfel să facă față înmormântării. Dar căutarea continuă a autorilor atacului și a motivelor din spatele acestei crime absurde complică doliul Katjei, deschizând răni și îndoieli. Danilo, un avocat și prietenul cel mai bun al lui Nuri, o reprezintă pe Katja în procesul împotriva a doi suspecți: un cuplu de tineri neonaziști. Procesul o duce pe Katja la limită, dar pentru ea nu există nicio altă alternativă: vrea să se facă dreptate.
22:30 PRO CINEMA
Teoria supremă (comedie, coprod, 2013) Cu: Christoph Waltz, Matt Damon, Mélanie Thierry
The Zero Theorem îl are în prim plan pe Qohen (Christoph Waltz), un bărbat emotiv care trăieşte într-o biserică şi care şi-a petrecut majoritatea vieţii aşteptând un apel menit să-i definească viaţa. Lucrează pentru corporaţia Mancorp şi nu intră în contact cu nimeni în afară de supraveghetorul său, Joby (David Thewlis). Dorinţa sa de a lucra de acasă tocmai pentru a aştepta apelul îi este îndeplinită de liderul lor, Management (un Matt Damon care îşi face intrarea într-un costum cu imprimeu de leopard) în schimbul muncii sale în cadrul proiectului „The Zero Theorem”, o ecuaţie prin care se demonstrează că 0=100 şi care sugerează că existenţa este inutilă.
22:45 Casa conspirativă (acţiune, SUA, Africa de Sud, Japonia 2012) Cu: Denzel Washington, Ryan Reynolds, Vera Farmiga, Vrendan Gleeson, Sam Shepard, Ruben Blades, Nora Arnezeder, Robert Patrick, Joe; Kinnaman
Casa Conspirativa, este un thriller în care protagoniști sînt Denzel Washington și Ryan Reynolds, despre un agent CIA renegat extrem de periculos, Tobin Frost (Washington), care e consemnat într-o casă conspirativă din Africa de Sud, și un agent începător, Matt Weston (Reynolds), care devin parteneri și trebuie să aibă încredere unul în altul după ce casa e atacată de o echipă de mercenari. Cînd casa conspirativă e atacată de mercenari, ei doi reușesc să scape, dar acum foștii dușmani trebuie să se alieze pentru a afla cine îi dorește morți.