În Botoșani, în serile friguroase de iarnă, adăpostul de noapte al Primăriei oferă un refugiu vital pentru cei rămași fără un acoperiș deasupra capului. Puţini sunt, însă, cei care ştiu poveştile celor cu care soarta nu a fost prea blândă.
Printre cei îngenunchiaţi de viaţă se află şi de la învățători la tineri care abia au devenit majori, de la bătrâni trecuți de mult de pensionare, la oameni care au fost ingineri și au lucrat în mari uzine. Acum cu toții au același țel, acela de a scăpa de temperaturile scăzute de afară și de a spera la o viață mai bună. Unii stau în centru de câteva luni, alții sunt deja veterani.
„Am fost inginer”
Printre zecile de povești, se remarcă figura lui George Nicolae Senic, cunoscut de ceilalți rezidenți sub numele de „Inginerul”. Absolvent al Colegiului Național “A.T. Laurian” în 1982, clasa matematică-fizică, și ulterior al Facultății de Inginerie, George Nicolae a avut o carieră care l-a purtat prin fabrici și uzine de prestigiu din județ – de la proiectele de la UPSS, până la fabricile de sticlă, porțelan și alte industrii din Dorohoi. O viață construită pe realizări tehnice și contribuții semnificative în domeniu, care a fost brusc umbrită de falimentul instituțiilor în care a activat și de tragediile personale.
Pe măsură ce instituțiile unde și-a construit cariera au dat faliment, iar necazurile personale au lovit fără milă, destinul lui George Seniuc s-a transformat într-o călătorie dureroasă spre marginalitate. Un fost coleg, acum directorul Direcţiei de Asistenţă Socială, a decis că ar fi mai bine ca inginerul să beneficieze de sprijinul adăpostului, pentru a nu rămâne singur.
“Am lucrat la UPSS la proiectare, după care am fost la Dorohoi, la fabrica de sticla şi portelan, după aceea m-am întors acasă. Am fost inginer, dar ulterior a fost o serie întreagă de evenimente, mai negre putintel în viaţa mea şi domnul director de la Asistență Socială a hotărât că este mai bine să vin aici. Mi-a fost coleg și îmi este o persoană foarte dragă și a considerat că e mai bine sa stau aici o perioada, sa nu stau singur”, povesteşte „Inginerul”.
„Dacă nu aş fi avut acest loc, stăteam în gară”
Acesta recunoaște senin că dacă nu ar fi avut acest loc în care să stea, gara i-ar fi fost pe post de refugiu. Oriunde, numai sub cerul liber nu, pentru ştie ce înseamnă şi să petreci iarna pe străzi.
„Dacă nu aş fi avut acest loc, stăteam în gară. Numai ca, vreau să vă spun că aici se găsesc locuri, se găsesc condiții. Am locuit şi pe stradă, nu mai e relevant cât, dar o iarnă am petrecut-o în stradă. Nu există grad de comparaţie, condițiile care se oferă aici sunt sigur că mulți nu le avem nici acasă”, a mai spus „Inginerul”.
Realitatea lui, însă, nu se rezumă doar la nostalgie. La 60 de ani, cu un venit practic inexistent și cu oportunitățile reduse la minimum, bărbatul se confruntă zilnic cu provocări ce par să-i limiteze orice șansă de redobândire a demnității. Spune cu lacrimi în ochi că este tardiv să se mai gândească la vremurile apuse, de parcă prea mult timp.
„Nu vad rostul să trăiesc în trecut. Cred că oricine şi-ar dori să aibă un loc al lui, dar condițiile sunt dificile, mai ales când nu ai un venit, cât de cât, care să îți permită să locuiești separat. Şi la 60 de ani nu cred că mai poți spera la ceva mai mult. Îmi doresc să fiu mai independent, numai că acum e mai greu. Şi te obișnuiești, într-un colectiv, mai ales când condițiile sunt așa cum sunt, eu zic ca sunt extraordinar de bune”, spune George Senic.
Cămin timp de 14 ani
Adăpostul de noapte al Primăriei Botoșani nu este doar un spațiu fizic de adăpost, ci și un simbol al solidarității și al eforturilor comunitare de a oferi un sprijin esențial persoanelor aflate la marginea societății. Oamenii au ajuns să se ajute între ei și contribuie fiecare la bunăstarea centrului.
Nenea Ion este veteranul centrului. Are 70 de ani şi nu a avut niciodată o casă a lui, iar adăpostul îi este cea mai apropiată definiție pentru un cămin. Așa că are grijă să fie curat, atâta timp cât personalul e în concediu.
„Ar trebui să platească, să aducă om. Gospodarul nostru e în concediu de odihnă. Şi ar trebui să aducă om. Dacă eu sunt aici, pe plan local, ce rost are sa aducă alt om? Fac eu”, spune vesel nenea Ion.
În ciuda greutăţilor pare un om optimist.
Vis la 70 de ani
Bătrânul recunoaște ca centrul nu îi e doar casă. Întrebat ce ar face dacă nu ar mai exista acest centru nenea Ion cade pe gânduri,
„Ia hai, că ați pus o întrebare de baraj. Cum ar fi iarna, dar eu aş mai ajunge încă o iarnă? În noapte ceea dau în primire. Frigul ăsta afara, 10ºC în minus, unde să stau? La subsol sunt şobolani, te halesc șobolanii. Dacă stai prin oraş așa, ăștia drogații, colorații, te cotrobăiesc să vadă dacă ai parale. Daca nu ai, te bat că nu ai bani. Si aşa, ce viaţa să avem?”, spune nenea Ion.
Cu o veselie molipsitoare, cu care-şi sfidează parcă destinul, bătrânul însă visează la un loc al său.
„Am să iau eu legătura, am să văd, poate găsesc, că am înţeles că sunt sate părăsite. Şi am să mă duc undeva să iau o casă, să am grijă de ea şi să mă aşez şi eu la casa mea, că eu nu am avut casă, dacă aveam casă, nu ajungeam aici”, încheie nenea Ion.
Viaţă începută cu piedici
La polul opus, un tânăr care abia începe să înfrunte viața, pornește cu un adevărat handicap. La doar 20 de ani, Viorel Bălan deja a fost lovit de soartă de mai multe ori. A ajuns la centrul de noapte, după ce a stat pe străzi o perioadă. Dar frigul și bătăile încasate l-au adus aici.
„Părinții mei au murit şi am ajuns aici în centru. Dacă nu aveam unde să stau, îți dai seama, am stat şi pe stradă. Sunt în centru de când a început frigul. Am dormit şi afară, în faţă la Las Vegas, nu mi-e rușine. În faţa oamenilor. Dacă nu era locul ăsta cred că eram mort. Era foarte greu”, spune tânărul.
Viorel spune că speră cât mai curând să se pună pe picioare. Şi-a găsit de muncă şi se chinuie să strângă bani, mai ales că primăria i-a promis că-l va ajuta să găsească o locuinţă a lui.
Zeci de suflete adunate de pe străzi
De altfel, autoritățile locale patrulează străzile de aproape două săptămâni pentru a aduna persoanele fără adăpost și a le oferi cazare în centrul primăriei. În fiecare noapte, echipajele de poliție locală și SMURD mai identifică astfel de persoane pe străzi și le transportă, într-un final, la adăpostul de noapte.
„În fiecare seară, de mai bine de o săptămână, pompierii și polițiștii locali desfășoară misiuni de patrulare în vederea identificării persoanelor fără adăpost 16 astfel de acțiuni s-au derulat în municipiile botoșani și dorohoi, fiind identificate peste 30 de persoane. După evaluarea stării de sănătate, acestea sunt transportate în spații de cazare special amenajate”, a declarat căpitan Dorina Lupu – purtător de cuvânt al ISU Botoșani.
La centrul de noapte, personalul dedicat lucrează cu sârguință pentru a aduce un strop de confort și speranță celor care, ca și Inginerul Senic, care au fost prinși într-o spirală a deznădejdii.
„Colectivul de aici este format din niste oameni extraordinari, care sunt dedicați si sunt pentru meseria asta, de a lucra cu oameniii care si-au pierdut, in parte, un drum mai coerent in viața”, a spus George Senic.
Povestea lui George Nicolae Senic, dar şi a celorlalţi oameni ajunşi în centru, este emblematică pentru realitățile dure ale excluderii sociale. Un fost inginer cu o carieră strălucitoare, care a contribuit la dezvoltarea industrială, a ajuns să se confrunte cu o realitate implacabilă, unde falimentul unor instituții și tragediile personale i-au transformat viața într-o luptă continuă pentru demnitate și supraviețuire.
Din adăpostul de noapte al Primăriei Botoșani, unde oamenii își găsesc un strop de alinare în mijlocul gerului, se dezvăluie o realitate ce ne obligă să privim dincolo de statisticile reci ale excluziunii sociale. Este o chemare la solidaritate și la implicarea comunității, pentru a asigura că, indiferent de destin, fiecare om primește șansa la o viață demnă.
