miercuri, februarie 5, 2025
AcasăPrima PaginăCopile șantajate online cu fotografii compromițătoare. Botoșănean reținut de DIICOT

Copile șantajate online cu fotografii compromițătoare. Botoșănean reținut de DIICOT

Un bărbat din Botoșani a fost reținut de procurorii DIICOT Timișoara, fiind acuzat că a șantajat cel puțin zece copile cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, din mai multe județe ale țării, amenințându-le cu publicarea unor fotografii compromițătoare.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Individul își crea identități false pe rețelele de socializare pentru a atrage victimele, iar când a fost descoperit de autorități, a încercat să scape de probe aruncând telefonul mobil în grădină.

O identitate falsă și un plan bine pus la punct

Totul a început în vara anului trecut, când bărbatul, în vârstă de 37 de ani, se afla în Germania. Folosindu-se de o identitate falsă pe Facebook, pretinzând că este o fată de 14 de ani, acesta a intrat în contact cu fete din diverse județe ale României, inclusiv din Timiș, Iași și Ialomița. După ce câștiga încrederea victimelor, le convingea să continue conversațiile pe WhatsApp, unde începea să le trimită fotografii cu fete dezbrăcate descărcate de pe internet, creând astfel un fals sentiment de reciprocitate.

Sub acest pretext, individul le determina să îi trimită la rândul lor imagini personale cu ele dezbrăcate. Odată ce intra în posesia fotografiilor, începea să le șantajeze, amenințând că, în cazul în care nu îi vor furniza în continuare astfel de imagini, le va face publice pe internet.

Curajul unei tinere a pus capăt șantajului

Una dintre victime, o fată din Timișoara, a decis să rupă tăcerea și le-a povestit părinților despre coșmarul prin care trecea. Aceștia au sesizat imediat autoritățile, iar cazul a intrat în atenția procurorilor DIICOT. Ancheta a dezvăluit rapid amploarea rețelei de manipulare pusă la punct de bărbat, iar autoritățile au demarat o acțiune pentru prinderea acestuia.

Între timp, individul revenise în România și se afla în comuna Călărași (județul Botoșani), de unde este originar. Marți dimineață, polițiștii și procurorii au descins la locuința sa pentru percheziții. Conștient de gravitatea faptelor sale, acesta a încercat să scape de telefonul mobil, aruncându-l în grădină în momentul în care a observat prezența anchetatorilor la poartă. Dispozitivul a fost însă recuperat, iar specialiștii au analizat conținutul conversațiilor sale online. În paralel, autoritățile germane au furnizat informații relevante care confirmau activitatea suspectului pe internet.

Reținut și supus expertizei psihiatrice

Botoșăneanul a fost condus la sediul DIICOT Timișoara, unde a fost audiat și ulterior reținut pentru 24 de ore. Procurorii l-au acuzat de șantaj și deținere și distribuire de materiale pornografice. Miercuri, acesta va fi prezentat în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Anchetatorii suspectează că numărul victimelor ar putea fi mai mare de zece și continuă investigațiile pentru a le identifica pe toate. Totodată, bărbatul va fi supus unei expertize psihiatrice, care va stabili dacă acesta prezintă trăsăturile unui profil de agresor sexual. Concluziile acestei evaluări ar putea influența semnificativ sentința pe care o va primi.

Astăzi, 5 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Alba, Iași, Bacău, serviciilor de combatere a criminalității organizate Botoșani, Tulcea, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Sălaj, Maramureș, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cazul rămâne în atenția autorităților, care atrag atenția asupra pericolelor din mediul online și îndeamnă victimele unor astfel de practici să denunțe imediat orice tentativă de șantaj sau abuz.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
93 %
0.5kmh
100 %
mie
1 °
joi
2 °
vin
1 °
sâm
2 °
Dum
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Trebuie că vine o iarnă grea, dacă e să ne luăm după pregătirile localnicilor.

EDITORIAL

O bulibășeală guvernamentală a făcut ca opinia publică din România să sară de fund în sus atunci când a constatat că în codul CAEN...

EPIGRAMA ZILEI

Are, fir-ar ea să fie, Materie cenușie : Căpușoru-i de păpușă Pare-a fi plin cu ... cenușă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...