miercuri, februarie 5, 2025
AcasăPrima PaginăCine răspunde pentru haosul din oraș? Cu ce se ocupă primarul şi...

Cine răspunde pentru haosul din oraș? Cu ce se ocupă primarul şi cum luăm legătura cu el (VIDEO)

Hăţişul birocratic face interacţiunea cetăţenilor cu statul să pară o luptă cu morile de vânt. Pentru a veni în sprijinul cititorilor „Monitorul” a demarat un proiect care presupune publicarea unei serii de materiale prin care să reamintim care sunt atribuţiile și obligaţiile autorităţilor.

În primul material din serie, am vorbit despre parlamentari, iar în materialul curent ne propunem să vedem cine răspunde pentru haosul din oraș? Dacă drumul până la serviciu e plin de gropi, autobuzul întârzie sau iluminatul public nu funcționează, prima reacție e să dai vina pe primar. Dar ce ține cu adevărat de atribuțiile lui și ce scapă din puterea sa?

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Cine este şi ce face primarul?

Primarul are pe umeri o listă lungă de responsabilități, fiind responsabil de aproape toate aspectele vieții comunității. De la curățenia orașului, transportul public și iluminatul stradal, până la întreținerea infrastructurii, gestionarea instituțiilor de cultură și eficiența poliției locale.

De asemenea, el are obligația de a asigura transparență și accesibilitate pentru cetățeni, gestionând petițiile și solicitările acestora în termenele prevăzute de lege.

În prezent, la Botoşani, pentru al doilea mandat consecutiv funcţia de primar este ocupată de social democratul Cosmin Andrei.

Cum dăm de primar?

Orice botoșănean are dreptul de a trimite petiții și solicitări către Primăria municipiului Botoșani. Răspunsurile trebuie furnizate în termen de 30 de zile calendaristice, cu posibilitatea unei prelungiri de maximum 15 zile, dacă situația impune analize suplimentare. În cazul solicitărilor de informații publice, termenul standard este de 10 zile, dar poate fi extins la 30 de zile în cazuri complexe.

În teorie primăria pune la dispoziție mai multe canale de comunicare, printre care se numără petiţiile care se depun la Registratură, mesageria paginii de Facebook, pagina web – reclamații și sesizări, aplicația City report sau adresa de e-mail a primăriei -primaria@primariabt.ro – şi un număr de telefon – 0231 502 200. În prezent, însă, aplicaţia este indisponibilă.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, în medie, ajung aproximativ 30 de solicitări pe lună din partea cetăţenilor municipiului pe toate canalele de comunicare.

„Numărul de solicitări pe care le primim este același, doar că forma lor s-a schimbat. Am digitalizat mult interacțiunea cu cetățenii, iar acum primim mesaje pe Facebook, e-mail și prin aplicația primăriei, pe care o modernizăm”, spune primarul Cosmin Andrei.

Audienţe versus reţele sociale

O altă metodă prin care botoşănenii pot discuta cu primarul este audienţa. Edilul trebuie să afişeze un program de audienţe, la primărie şi online, în baza căruia să se facă înscrieri. În cazul primarului Cosmin Andrei, nu există, însă, un program de audiențe afișat, acesta spunând că preferă să răspundă solicitărilor cetățenilor prin celelalte canale de comunicare, inclusiv rețele sociale și e-mail.

„Am mai primit cetățeni în afara cadrului oficial de audiențe pe care l-am stabilit în situații deosebite. Răspund destul de repede la solicitările care îmi sunt adresate pe rețelele sociale. Bineînțeles că mulți spun «Bună ziua. Vreau să vin», dar încerc să văd poate putem rezolva mai rapid fără să avem acest program de audiențe, pe care îl facem în fiecare lună, dar cu o anumită limitare, depinde de câte putem gestiona în ziua respectivă. De altfel, și consilierii locali au această obligație, dar nu există o încredere a cetățenilor să transmită prin intermediari”, a precizat Cosmin Andrei.

Edilul ne spune şi care este cea mai eficientă metodă pe care o pot folosi botoşănenii pentru a primi un răspuns rapid din partea primăriei.

Pentru ce probleme cer ajutor botoşănenii

Printre cele mai întâlnite solicitări la Botoşani se numără reabilitarea drumurilor, iluminatul public, locuințele sociale și serviciile de salubrizare. Acestea sunt gestionate prin structuri subordonate, precum Eltrans pentru transport, Modern Calor pentru termoficare și Urban Serv pentru salubrizare.

Totuși, locuințele sociale rămân una dintre cele mai mari probleme. „Avem sute de cereri, aproape o mie, dar momentan nu avem locuințe disponibile. Este cea mai importantă solicitare cantitativă”, explică edilul.

Ce societăţi sunt subordonate primăriei

Deoarece la Botoşani primarul are majoritate în Consiliul Local, el decide practic tot ce se întâmplă şi la societăţile subordonate. Acestea sunt:

  • Eltrans – responsabilă de transportul public și administrarea parcărilor cu plată. Director: Andrei Turcoman (PSD). Contact: Telefon: 0231-518-671, Email: contact@eltransbt.ro
  • primarulModern Calor – produce agent termic în sistem centralizat și electricitate în cogenerare. Director: Bogdan Varasciuc (PSD). Contact: Telefon: 0231-527-100, Email: office@moderncalor.ro
  • Urban Serv – gestionează salubrizarea și colectarea deșeurilor. Director: Gabriel Tănasă (PSD). Contact: Telefon: 0231-517-912, Email: urbanservdg@gmail.com

În subordinea primarului mai sunt și poliția locală dar și unele instituții de cultură

  • Poliția Locală – se ocupă de ordinea publică, sancționarea unor nereguli rutiere și supravegherea parcărilor. Șef: Lucian Deleanu. Contact: Telefon: 0231-513-100, Email: politialocalabt@yahoo.com
  • Instituțiile de cultură subordonate Consiliului Local includ:
    • Teatrul „Mihai Eminescu” – Manager: Alexandru Vasilache. Contact: Telefon: 0231-510-970, Email: tme_bt@yahoo.com
    • Teatrul „Vasilache” – Manager: Marius Rogojinschi (PSD). Contact: Telefon: 0231-514-353, Email: secretariat@teatrulvasilache.ro
    • Filarmonica „George Enescu” – Manager: Mirel Manea, apropiat al primarului Cosmin Andrei. Contact: Telefon: 0231-516-510, dar nu are o adresă de email afișată.

În plus, primarul controlează direct sau prin Consiliul Local şi o mulţime de Direcţii sau Servicii, care se ocupă cu bazele sportive, zonele de agrement, spaţii verzi, cimitire, pieţe, animale fără stăpân, spaţiul locativ, evidenţa persoanei, taxe şi impozite, registrul agricol.

De cine ne apără Poliția Locală

Una dintre instituţiile importante din subordinea primăriei care are contact direct cu cetăţenii este Poliția Locală Botoșani, aflată în subordinea Consiliului Local și coordonată de primarul Cosmin Andrei.

Aceasta se ocupă cu:

  • Ordine și siguranță publică – Patrulează în zonele aglomerate (școli, spitale, piețe, parcuri), identifică cerșetorii și persoanele fără adăpost, monitorizează deținătorii de câini periculoși și aplică sancțiuni pentru tulburarea ordinii publice.
  • Reglementarea circulației rutiere – Polițiștii locali pot amenda șoferii care parchează ilegal, încalcă restricțiile de acces sau depășesc masa maximă admisă. De asemenea, pot ridica mașinile staționate neregulamentar și contribuie la fluidizarea traficului.
  • Disciplina în construcții și afișaj stradal – Verifică lucrările efectuate fără autorizație și respectarea regulilor privind publicitatea stradală.
  • Protecția mediului – Supraveghează salubrizarea spațiilor publice, depozitarea corectă a deșeurilor și combaterea poluării.
  • Activitate economică – Controlează activitățile comerciale pentru a verifica existența autorizațiilor, afișarea corectă a prețurilor și respectarea regulilor privind vânzarea anumitor produse (alcool, tutun, obiecte religioase).
  • Evidența populației – Aplică sancțiuni pentru nerespectarea regulilor privind domiciliul și actele de identitate și distribuie cărțile de alegător.

Ce NU poate face Poliția Locală?

Poliția Locală nu are dreptul să efectueze arestări sau să rețină persoane pentru fapte penale – aceste atribuții aparțin Poliției Naționale și altor instituții abilitate. De asemenea:

  • Nu intervine în cazuri de infracțiuni grave (omoruri, jafuri armate, trafic de droguri).
  • Nu supraveghează traficul pe drumuri naționale și autostrăzi – această sarcină revine Poliției Rutiere Naționale.

Deși are un rol esențial în menținerea ordinii publice la nivel local, Poliția Locală are competențe clar delimitate, iar cetățenii trebuie să știe exact cui să se adreseze în funcție de problema pe care o întâmpină.

Ce NU poate face primarul, deși mulți cred că ar trebui

Nu toate problemele orașului țin de primărie, deși mulți botoșăneni cred că da.

Apa potabilă, gazul și electricitatea nu sunt gestionate de primărie, ci de furnizori județeni sau naționali. Cu toate acestea, primăria poate semnala deficiențele și aplica amenzi dacă acestea nu sunt remediate la timp.

Taxele și impozitele locale nu pot fi reduse la cerere, deoarece sunt ajustate automat în funcție de inflație. Primăria poate propune majorări, dar nu scăderi sub pragul impus de lege.

Proiectele mari de infrastructură, precum o centură ocolitoare sau un stadion nou, depind de fonduri guvernamentale sau europene.

Bursele școlare, salariile și pensiile sunt stabilite la nivel național, nu de autoritățile locale.

Cine ia deciziile în oraş?

Un alt aspect important de menţionat este faptul că primarul reprezintă executivul autorității locale, având rolul de a pune în aplicare hotărârile și legile prin dispoziții și ordine. În schimb, Consiliul Local funcționează ca deliberativ, adoptând prin vot hotărârile de interes local.

Consilierii locali sunt aleși de către cetățeni pentru a reprezenta interesele acestora în cadrul Consiliului Local. Rolul lor principal este de a adopta hotărâri care reglementează diverse aspecte ale vieții comunității locale, de la dezvoltarea infrastructurii până la stabilirea de taxe și impozite locale. Aceste hotărâri sunt echivalente cu legile locale, reglementând activitatea administrativă a orașului. În cadrul ședințelor Consiliului Local, consilierii analizează propuneri ale primarului sau ale altor instituții publice, pot iniția proiecte proprii și votează asupra acestora.

În plus, consilierii locali sunt responsabili și pentru monitorizarea activității primarului și a aparatului administrativ local, asigurându-se că proiectele sunt implementate conform legii și că fondurile publice sunt gestionate corect. Aceștia trebuie să fie în permanență în contact cu cetățenii, să asculte nevoile și problemele acestora și să le adreseze în cadrul ședințelor consiliului local.

vot primarulConsilierii locali sunt aleși pe liste de partide politice sau ca independenți, în urma alegerilor locale. Municipiul Botoșani are 23 de consilieri, însă numărul acestora variază în funcție de dimensiunea localității.

PSD face legea în CL la Botoşani

În municipiul Botoșani, atât primarul, cât și majoritatea consilierilor locali fac parte din același partid politic (PSD deține 13 din cele 23 de mandate). Asta înseamnă că primarul răspunde de tot ce se întâmplă în oraş, deoarece orice proiect propus de el are cale liberă prin forul legislativ, deși există și blocaje.

Unul dintre cele mai recente exemple de blocaje administrative din cauza orgoliilor politice îl reprezintă votul din august 2024 pentru scoaterea ultimelor dale de tramvai rămase în municipiu.

Procesul de scoatere din funcțiune a șinelor de tramvai a început pe Primăverii în anul 2022, după ce Municipalitatea a renunţat la proiectul cu schimbarea şinelor de tramvai şi achiziţia de garnituri noi. Cum asta s-a întâmplat în primul mandat a lui Cosmin Andrei, o parte dntre aleșii care nu au fost de acord cu renunțarea la proiect au prins ocazia de a-și lua „revanșa”. Astfel, proiectul care viza scoaterea ultimelor linii de tramvai nu a trecut, obținând 15 voturi pentru, 5 abțineri și 2 voturi împotrivă.

Cine împarte banii oraşului

Bugetul municipiului Botoșani este aprobat anual de către consilierii locali, fiind esențial pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare, a serviciilor publice și a cheltuielilor curente ale primăriei. Sursele de venit ale municipiului provin în principal din impozite și taxe locale, subvenții de la bugetul de stat, venituri din gestionarea proprietății publice și din fonduri europene sau naționale pentru proiecte de infrastructură.

Anul trecut de exemplu veniturile bugetului local propuse au fost în sumă de 299.238,90 mii de lei, iar cheltuielile totale sunt în sumă de 311.867,77 mii de lei, cu un deficit de 12.628,87 mii de lei care urma să fie acoperit din excedentul anului 2023. Din suma totală, 18,3 milioane de lei erau bugetul pentru dezvoltare. Bugetul pentru anul 2025 nu a fost încă aprobat.

Gradul de îndatorare al municipiului Botoșani, conform celor mai recente date, respectiv din septembrie 2024, este de aproximativ 4.81%. Acest grad de îndatorare se calculează raportând totalul datoriilor la totalul activelor. Având în vedere datele din septembrie 2024, datoriile însumează 170,4 milioane de lei, iar activele, adică resursele financiare de care dispune municipiul Botoșani, reprezintă 3,54 miliarde de lei.

Cu cât îi plătim pe cei ce ne reprezintă

În ceea ce privește remunerația, consilierii locali au dreptul la o indemnizație lunară pentru activitatea lor, care este stabilită în funcție de indemnizația primarului. În municipiul Botoșani, indemnizația lunară pentru un consilier local este 1.300 de lei, reprezentând 10% din indemnizația primarului.

Pentru a beneficia de indemnizația lunară, consilierii locali trebuie să participe la cel puțin o ședință a Consiliului Local și o ședință a comisiei de specialitate, pe parcursul fiecărei luni.

Conform ultimei declarații de avere, primarul Cosmin Andrei încasează anual 206.546 de lei, ceea ce înseamnă 17.212 de lei lunar

Viceprimarii și administratorul

La Botoșani, alături de primar la conducerea oraşului sunt şi doi viceprimari, Bogdan Buhăianu și Dana Bețenchi, ambii din PSD. primarulFiecare viceprimar are atribuții delegate de primar în funcție de domeniul de activitate. La fel ca și în mandatul anterior, Bogdan Buhăianu se ocupă de salubrizare, întreţinerea spaţiilor verzi şi coordonează compartimentul de cadastru.

În mare parte, Dana Bețenchi a preluat atribuțiile fostului viceprimar Liviu Toma, adică emiterea atestatelor de producător și carnetelor de comercializare a produselor agricole, tot ce ține de asistența socială, actualizarea Registrului electoral, coordonarea activităților de picnic, coordonarea activităților privind administrarea pajiștilor și pagubele în caz de calamități, excepție face doar Poliția Locală, care este coordonată de primarul Cosmin Andrei.

primarulDe asemenea, Botoșaniul dispune și de un administrator public, o funcție relativ recent înființată, care este ocupată de Mircea Magdalena, tot un social democrat. Rolul acestuia este de a supraveghea activitățile administrative ale primăriei, de a implementa deciziile Consiliului Local și de a gestiona eficient resursele municipiului. Administratorul public ar trebui să lucreaze îndeaproape cu primarul și viceprimarii.

Cum pot şi cetăţenii să ia parte la decizii

Cetățenii pot să participe şi ei la ședințele Consiliului Local sau pot propune proiecte de hotărâre dacă strâng minimum 4.743 de semnături, adică 5% din botoșănenii cu drept de vot. Cu toate acestea, la Botoşani, puțini sunt cei care se implică activ.

„Consideră că părerea lor nu contează, deși eu am dat numeroase contraexemple. Atunci când au venitprimarul cetățenii cu solicitări obiective care au fost apreciate și s-au încadrat în buget, le-am dus la bun sfârșit. Văzând această lipsă de participare la consultările publice care sunt obligatorii am schimbat abordarea și am mers eu în mijlocul cetățenilor, am avut întâlniri în cartiere, am preluat problemele și au fost încântați pentru că unele au fost duse la bun sfârșit. De exemplu, în zona Industrială mi-au cerut locuri de joacă pentru copii și am făcut acest lucru”, spune primarul.

Concluzia este că PUTEM şi TREBUIE să ne implicăm în viaţa comunităţii, fie atunci când avem o problemă, fie atunci când considerăm că putem îmbunătăţi ceva sau primarul nu ne reprezintă suficient.

Acest material a fost realizat cu susținere financiară din cadrul proiectului Expanding Production of Independent Content (EPIC), coordonat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul Internews. Acest material reflectă numai punctele de vedere ale Monitorul de Botoşani, iar partenerii menționați nu pot fi făcuți responsabili pentru nicio utilizare a informațiilor conținute aici.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.1 ° C
1.1 °
1.1 °
95 %
0.5kmh
100 %
mie
1 °
joi
2 °
vin
2 °
sâm
2 °
Dum
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Trebuie că vine o iarnă grea, dacă e să ne luăm după pregătirile localnicilor.

EDITORIAL

O bulibășeală guvernamentală a făcut ca opinia publică din România să sară de fund în sus atunci când a constatat că în codul CAEN...

EPIGRAMA ZILEI

Are, fir-ar ea să fie, Materie cenușie : Căpușoru-i de păpușă Pare-a fi plin cu ... cenușă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...