Patru bărbați, cu vârste de 19, 21, 32 și 36 de ani, au nevoie de îngrijiri medicale după incidentul petrecut marţi dimineaţă la Barajul Stânca. Acestora li s-a făcut rău în timp ce lucrau într-un cămin general de alimentare cu apă. Doi dintre ei au ieșit singuri din bazin, ceilalți doi fiind scoși de către colegi. Martorii la eveniment au sunat după ajutor, la 112.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, două ambulanțe SAJ și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Primele echipaje care au ajuns la fața locului au constatat faptul că toate cele patru persoane erau scoase din cămin, una fiind semiconștientă.
“Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat pentru un pacient de sex masculin, inconştient, căzut în urma unei manipulări cu o pompă de apă, suspiciunea fiind de intoxicaţie cu monoxid de carbon. La locul incidentului au fost declarate patru astfel de victime. În acest moment toate sunt stabilizate şi sunt monitorizate”, a declarat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonator UPU-SMURD.
Echipajele medicale au acordat primul ajutor victimelor, fiind administrat oxigen. Ulterior toate cele patru victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati”.